News

Ședință la CGMB. Bugetul Capitalei pe 2021, respins în consiliu. Cum s-a votat. Update

28.04.2021 | 17:23
Sedinta la CGMB Bugetul Capitalei pe 2021 respins in consiliu Cum sa votat Update
Ședință la CGMB. Bugetul Capitalei pe 2021, respins în consiliu. Cum s-a votat. Update. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bugetul Capitalei pe 2021 s-a aflat pe ordinea de zi la ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de miercuri, 28 aprilie. În urma votului consilierilor, proiectul a fost respins, cu 22 de voturi ”împotrivă” și doar 14 ”pentru”.


UPDATE, ora 17:20/ Nicusor Dan nu își explică cum a fost respins bugetul. Edilul a precizat că s-a discutat multă vreme pe această temă: „sunt total nemulțumit că începerea investițiilor și plata datoriilor riscă să întârzie, iar asta din motive greu de înțeles pentru oricine. Eu am propus un buget, care a fost dezbătut timp de șase săptămâni cu partenerii din grupurile PNL, PMP și USR PLUS și aveam toate motivele să cred că lucrurile merg în direcția bună. Acum însă, consilierii generali USR PLUS au decis să nu mai susțină bugetul, el obținând doar voturile PNL și PMP în ședința de azi”.

ADVERTISEMENT

Primarul general a precizat că îi invită pe consilierii care au respins proiectul să aducă o variantă proprie pentru buget: „având în vedere această situație, aștept de la USR PLUS propria variantă de buget, care să respecte pe deplin obiectivele de investiții deja discutate, viziunea de dezvoltare pe care o susținem împreună și dorințele bucureștenilor și, în același timp, să nu arunce Primăria Capitalei în incapacitate de plată”.

„Fac un apel la înțelepciune și echilibru și am toată deschiderea să mă așez din nou la masă ca să rediscutăm bugetul, excluzând însă orice condiționalități care nu au legătură cu bugetul. Bucureștenii nu trebuie să pătimească în continuare din cauza unor ambiții nerezonabile,” a adăugat Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 13:37 / Conform așteptărilor, bugetul Capitalei a fost respins, miercuri, în ședința Consiliului General al Municipiului București. Au fost 17 voturi ”pentru”, 22 ”împotrivă” şi 14 abţineri, anunță Digi 24.

Inițial, consilierii USR PLUS i-au cerut primarului general Nicuşor Dan să retragă proiectul pentru că nu a fost dezbătut, iar veniturile ”nu sunt realistice”.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 10:28 / Aflat încă în izolare după ce fiica sa a fost depistată pozitiv, Nicușor Dan a avut o intervenție video în ședința CGMB în care a declarat că este uluit de faptul că unii consilieri, cum sunt cei de la USR PLUS, spun că nu votează bugetul în forma sa actuală.

Edilul spune că s-a discutat încă din martie despre forma bugetului și face un apel la votarea proiectului pentru a da bucureștenilor investițiile pe care le așteaptă.

ADVERTISEMENT

”Sunt uluit. Noi am avut un buget, primarul a discutat cu fiecare din grupurile de consilieri. S-a discutat încă de acum 6 săptămâni, iar acum vin unii și spun că nu avem buget. În opinia mea, toate discuțiile despre buget au avut loc, au fost constructive, s-au adus modificări unde a fost necesar.

Haideți să ne grăbim să dăm bucureștenilor un buget pe anul 2021 pentru a avea parte de investițiile pe care le așteaptă”, a spus primarul, miercuri dimineață.


Știrea inițială, ora 10:09 / Marți seară, consilierii generali USR-PLUS au anunțat că nu vor vota bugetul Capitalei în forma promovată de primarul independent.

Foștii colegi de partid ai edilului consideră că veniturile prognozate sunt exagerate și că bugetul nu este unul realist. Aceștia îl acuză pe Nicușor Dan că le-a interzis accesul la informațiile pe care se fundamentează bugetul propus și cer retragerea proiectului.

Bugetul Capitalei pe 2021, pe ordinea de zi la ședința CGMB. USR-PLUS amenință că nu votează proiectul

După zile de dispute și contradicții aprige, Consiliul General al Municipiului Bucureşti se reunește din nou, miercuri, într-o nouă şedinţă, pe ordinea de zi figurând proiectul bugetului Capitalei pe anul 2021.

Potrivit proiectului pus în dezbatere de Nicușor Dan, Primăria Capitalei are pentru acest an un buget estimat de 6,9 miliarde lei, iar cu tot cu instituțiile subordonate, credite și fonduri europene ajunge la 9,5 miliarde.

Pentru zone de investiții, din bugetul local se alocă circa 1,9 miliarde lei, din care 1,2 miliarde lei din fonduri europene și circa 600 milioane lei de la bugetul propriu. Principalele obiective de investiții care primesc bani în acest an sunt: parcarea de la capatul Șoselei Pantelimon – 50,7 milioane lei, Pasaj Doamna Ghica – 39 milioane lei, Prelungirea Ghencea-Domnești – 47 milioane lei.

Proiectul ar putea întâmpina însă mari probleme. Consilierii generali USR-PLUS din CGMB îi cer lui Nicuşor Dan să retragă proiectul de buget și amenință că nu îl votează în forma actuală.

”Am făcut niște promisiuni cu bună-credință bucureștenilor și vrem să ne achităm de ceea ce am promis. De ceea trebuie să spunem că actualul buget nu sprijină realizarea obiectivelor pe care le-am asumat în fața cetățenilor. În bugetul de anul acesta avem estimate venituri de aproape 7 miliarde.

Am fost surprins să văd prinsă această sumă în buget, pentru că în toate discuțiile pe care le-am avut cu primarul și cu directorii din primărie sumele avansate au fost în jur de 4,5 – 5 milarde de lei. Atunci când am văzut proiectul de buget pus în dezbatere publică și am văzut suma de 7 miliarde, am cerut notele de fundamentare, adică explicațiile pe care se bazează aceste sume.

Răspunsul primit de la direcțiile din primărie a fost că primarul a interzis accesul consilierilor la orice fel de detalii care să explice forma actuală a veniturilor. Avem deci motive să credem că aceste estimări de venituri nu sunt realiste.

În afară de 2017, când veniturile bugetate au fost similare cu cele realizate, în ultimii trei ani acestea au fost exagerate cu cel puțin 25%. Ne dorim să continuăm cu aceleași exagerări și în acest an? Nu putem să ne mințim că anul acesta, dintr-odată, o să avem o mulțime de bani, dacă în anii trecuți nu s-a întâmplat asta.

Dacă facem așa, din toate cheltuielile planificate pentru sănătate, pentru asistență socială, mediu, sport etc, va trebui să tăiem din bani. Noi vrem să avem un buget realist, în așa fel încât să prioritizăm cheltuielile și ele să fie respectate”, a spus Horia Tomescu, marți seară pe Facebook.

Cum arată proiectul de buget pe 2021 pus în dezbatere de Nicușor Dan

Despre proiectul pe care l-a pus în dezbatere, Nicușor Dan a spus că ”Este un buget care face curățenie în primărie și pregătește construcția Noului București. În ciuda constrângerilor pe care le avem, am reușit să deblocăm investițiile și să planificăm câteva obiective importante pentru Capitală”.

Iată proiectele care ar urma să primească bani în 2021:

  • Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, lucrare finalizată – circa 6 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este 370 milioane lei, s-au plătit 183 milioane lei, mai sunt de plată 186 milioane lei.
  • Penetrație Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada Bucuresti-Pitesti – 20,8 milioane lei. Valoarea proiectului este de 2,2 miliarde lei pentru toate cele 3 segmente, s-au plătit 276 milioane lei, au mai rămas de plată circa 2 miliarde lei; Doar pasajul de la Ciurel a costat 240 milioane lei și a fost inaugurat toamna trecută.
  • Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai-Bd Aerogarii – 1.000 lei; Valoarea totală a proiectului este 87 milioane lei, s-au plătit 38 milioane lei;
  • Reabilitare Pasaj Muncii, lucrare finalizată – 1.000 lei. Valoarea totală a proiectului este de 94 milioane lei, s-au plătit 62 milioane lei. Mai sunt de plată circa 32 milioane lei.
  • Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai Reabilitare unica Sos Pantelimon – parcarea park&ride – 50,7 milioane lei; Valoarea totală a proiectului este de 348 milioane lei, s-au plătit 180 milioane lei. Mai sunt de plată 168 milioane lei;
  • Lărgire Șoseaua Fabrica de Glucoza, proiect finalizat – 9,8 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 214 milioane lei, s-au plătit 100 milioane lei, mai sunt de plată peste 111 milioane lei.
  • Penetrație Prelungirea Ghencea Domnesti si Supralargire Bd Ghencea si Str. Brasov si Terminal tramvai 41 – 47 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 564 milioane lei, s-au plătit 29 milioane lei până acum. Datoriile Primăriei pentru lucrările executate sunt de de circa 7 milioane lei.
  • Pasaj Doamna Ghica – circa 39 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 143 milioane lei, s-au plătit până acum 6 milioane lei. Datoriile pentru lucrările executate și neplătite sunt de 18,7 milioane lei.
  • Lucrările la Pasajul Doamna Ghica sunt foarte avansate, potrivit datelor furnizate de municipalitate în luna decembrie, iar de atunci nu s-a mai lucrat. ”Stadiul fizic al contractului este de aproximativ 40% din valoarea total contractată, împărțindu-se astfel: lucrările de relocare rețele și sistematizare sunt finalizate în proporție de 90%; lucrările de infrastructură drum sunt finalizate în proporție de 80% (10% din aceste lucrări se vor executa după montarea tablierului metalic, fiind vorba despre ultimul strat de asfalt, stratul de uzură care se va așterne unitar pe tot proiectul la sfârșitul lucrărilor); infrastructura pasajului (2 pile și 2 culei) este realizată în proporție de 99%, rampa 1 în proporție de 100% și rampa 2 în proporție de 50%; suprastructura pasajului (tablierul, predalele și parapeții) – în proporție 0% (parte din material este în stoc la furnizor); semnalizări și semaforizare definitivă (după turnarea stratului de uzură) – în proporție de 0%”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Pasajul are termen de finalizare 5 mai 2021.
  • Consolidare, reabilitare, extindere și reabilitare fațadă imobil. bd. Regina Elisabeta 29-31 – 25 milioane lei. Reabilitarea imobilului costă 78 milioane lei, s-au dat până acum 17,8 milioane lei, au mai rămas de dat 60,9 milioane lei;
  • Sistem de management al documentelor și fluxurilor de lucru în PMB – circa 1 milion lei;
    Spitalul Metropolitan – 335.000 lei. Construirea spitalului costă circa 4,7 miliarde lei; S-au mai prevăzut 951.000 lei pentru elaborare PUZ și studiu de fezabilitate Spital Metropolitan.
  • Patinoar Lia Manoliu – 571.000 lei. Construirea patinoarului costă în total 136 milioane lei, s-au plătit aproape 30 milioane lei, au rămas de plată 106 milioane lei.
  • Restaurarea Palatului Voievodal Curtea Veche – 4.000 lei. Restaurarea costă circa 60 milioane lei, iar până acum s-au plătit 4,2 milioane lei;
  • Reabilitare sală de spectacole Teatrul Ion Creangă – 7,3 milioane lei. Reabilitarea costă în total circa 20 milioane lei, s-au plătit până acum 10,5 milioane lei;
  • Polivalenta Lia Manoliu – 1,4 milioane lei. Construirea sălii costă în total 658 milioane lei, până acum s-au plătit 1,2 milioane lei.
  • Realizarea retelelor de alimentare cu apa , canalizare, iluminat public și a drumurilor aferente ansamblului Henry Coanda, lot I și lot II – 13,2 milioane lei. Costul total al proiectului este circa 85 milioane lei, până acum s-au plătit 32,6 milioane lei.
  • Programul local multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul Bucureşti – Sector 6 – 1.000 lei. Valoarea totală a proiectului este de 250 milioane lei, s-au plătit până acum 0 lei.
  • Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului București – 5 milioane lei;
  • Finalizarea stației de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Casetă) în Municipiul București – Etapă ÎI – circa 700 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 1, 46 miliarde lei, s-au plătit circa 300 milioane lei, au rămas de plată 1,16 miliarde lei. Proiectul se desfășoară pe fonduri europene nerambursabile.
  • Extinderea ȘEAU și construirea incineratorului de nămol – 359 milioane lei. Valoarea totală este de 793 milioane lei, s-au plătit 235 milioane lei;
  • Construirea sistemului de drenare de la partea dreapta a casetei și alte lucrări la sistemul de canalizare de evacuare din Lacurile Titan, Tineretului și Carol – 1,5 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 9,3 milioane lei, s-au plătit 5,3 milioane lei.
  • Reabilitarea Casetei și sistemului sau principal de drenare pe partea stânga a Casetei – Ciurel – Unirii – 77 milioane lei. Valoarea totală a proiectului este de 152 milioane lei, s-au plătit circa 5 milioane lei. Proiectul se derulează pe fonduri europene.
ADVERTISEMENT