Philippe Dam, director de advocacy pentru UE la Human Rights Watch, scrie un articol extrem de dur la adresa președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprosându-i că nu abordează drepturile omului cu regimurile opresive.
Nu este doar o greșeală morală, subliniază autorul, ci acest fapt subminează și credibilitatea blocului comunitar, încurajându-i pe autocrați să continue nestingheriți abuzurile, scrie Politico.
Când președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a aterizat la Tunis în iulie, știa că forțele de securitate ale țării tocmai expulzaseră colectiv sute de migranți și solicitanți de azil din Africa neagră în deșertul libian. Abandonați timp de săptămâni întregi într-o climă extremă, cu apă și hrană insuficiente, cel puțin 27 dintre acești migranți au murit.
Chiar și înainte de acest moment, migranții africani se confruntaseră deja cu un val de atacuri rasiste, evacuări forțate și alte abuzuri, alimentate de un discurs pe care experții ONU l-au numit rasist – inclusiv de cuvintele președintelui tunisian Kais Saied însuși.
Și totuși, Ursula von der Leyen a ales să ignore ceea ce se întâmpla. În schimb, ea a anunțat un nou memorandum de înțelegere, prin care promitea sute de milioane de euro în ajutor, cerând în schimb doar cooperarea Tunisiei pentru a opri migranții să se îndrepte spre Europa.
Memorandumul nu a subliniat nici o problemă legată de drepturi și nu a cerut nicio garanție în materie de drepturi ale omului. La aceasta se adaugă tăcerea sa cu privire la detenția a zeci de critici ai guvernului, la distrugerea independenței judiciare și la hărțuirea jurnaliștilor, a societății civile și a personalităților din opoziție.
Pe scurt, ”Von der Leyen a ascuns drepturile omului sub preș” în Tunisia. Iar această postură – prezentată ca un „model” pentru alte parteneriate ale UE în regiune – a întruchipat abordarea sa față de drepturile omului, una de standarde duble care subminează grav reputația UE pe scena mondială.
Tentată de un acces mai mare la petrolul și gazele din Marea Caspică, în iulie 2022, Ursula von der Leyen a semnat un parteneriat strategic în domeniul energiei cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, pe fondul unei represiuni guvernamentale împotriva criticilor – o altă ocazie ratată pentru UE de a condiționa legăturile economice mai strânse de îmbunătățirea drepturilor omului.
Și alte vizite recente în străinătate au confirmat această tendință. La Manila, Ursula von der Leyen a vorbit doar despre un mediu îmbunătățit în ceea ce privește drepturile omului în timpul președintelui Ferdinand Marcos Jr. în ciuda războiului criminal împotriva drogurilor din Filipine și a atacurilor continue împotriva activiștilor, a criticilor guvernului, a jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului.
În Emiratele Arabe Unite, ea nu a făcut nici o referire publică la zecile de activiști încarcerați, ratând o altă ocazie majoră de a susține drepturile omului înaintea Conferinței COP 28 a ONU privind schimbările climatice. Iar în timpul călătoriei sale în cadrul G20 în India, unde drepturile civile și politice s-au deteriorat brusc sub guvernul premierului Narendra Modi, drepturile omului nu au fost, aparent, un subiect de discuție.
Mai mult, chiar dacă Von der Leyen a avertizat anterior că guvernul chinez „devine mai represiv acasă și mai asertiv în străinătate”, acest aspect nu a fost abordat în timpul vizitei sale din decembrie. Ea nu a vorbit în mod public despre modul în care crimele împotriva umanității comise de Beijing în Xinjiang și încălcările grave ale drepturilor omului în alte părți ar putea afecta relațiile UE cu China.
Iar acum, liderul Comisiei pare pregătit să dubleze parteneriatul reînnoit cu guvernul egiptean – un alt violator grav al drepturilor omului – fără niciun indiciu că vrea măcar să încerce să folosească influența UE pentru a asigura progrese reale în domeniul drepturilor omului.
În cele din urmă, din 7 octombrie, răspunsul lui Von der Leyen la escaladarea ostilităților în Fâșia Gaza și Israel a generat și mai multe întrebări. Imediat după atacurile Hamas și ale altor grupuri armate asupra sudului Israelului, șefa Comisiei a condamnat, pe bună dreptate, uciderea ilegală a civililor și luarea de ostatici de către Hamas.
Dar, timp de câteva săptămâni după începerea operațiunilor militare ale Israelului în Gaza – care au fost marcate de crime de război, inclusiv de o blocadă a ajutorului umanitar – ea s-a referit doar la faptul că Israelul are dreptul de a se apăra, fără a menționa vreodată obligațiile de a respecta dreptul umanitar internațional.
A fost nevoie de alte mii de morți palestinieni și de critici intense înainte ca Von der Leyen să ceară Israelului să respecte legile războiului. Și chiar și atunci, ea a persistat în a evita să sublinieze responsabilitatea autorităților israeliene pentru moartea în masă a civililor din Gaza și pentru eventualele încălcări ale dreptului internațional.
Dar bilanțul Ursulei von der Leyen nu este în totalitate sumbru. Ea a acordat prioritate noilor legislații ale UE privind drepturile omului și obligația de diligență în materie de mediu pentru companii și interzicerea importului de bunuri fabricate prin muncă forțată – ambele sunt încă în curs de negociere.
Și a luat o poziție fermă în favoarea justiției și a responsabilității pentru crimele comise de forțele rusești în Ucraina – deși s-a abținut să facă același lucru pentru victimele din Israel și cele palestiniene. De asemenea, UE rămâne principalul donator umanitar din lume, precum și un promotor-cheie al drepturilor omului în cadrul ONU și al altor forumuri mondiale.
Dar, în calitate de înalt funcționar, von der Leyen are responsabilitatea de a se asigura că protecția drepturilor omului este o componentă esențială a acțiunii externe a UE. În schimb, de cele mai multe ori, ea pare să treacă cu vederea drepturile omului în favoarea acordurilor privind migrația, comerțul și energia.
Se poate spune că Ursula von der Leyen consideră că este mai potrivit să facă presiuni pentru drepturi în cadrul dialogului privat sau la niveluri politice inferioare, dar dacă este așa, acest lucru nu se dovedește a fi eficient.
Iar dacă liderii UE nu sunt dispuși să stabilească consecințele pentru relațiile bilaterale atunci când abuzurile persistă, această strategie este sortită eșecului.
Reticența șefei executivului european de a fi dură în ceea ce privește drepturile omului nu este doar o greșeală morală, ci subminează și credibilitatea UE, îi erodează influența pe termen lung și încurajează liderii opresivi care văd în tăcerea UE un semnal verde pentru a continua.
Liderii care elimină frânele și echilibrele la nivel intern devin parteneri mai puțin de încredere și sunt din ce în ce mai dispuși să exploateze punctele slabe ale UE, expunând și blocul comunitar laacuzații credibile de dublu standard.
Apărarea de principiu a drepturilor omului în politica externă este consacrată în tratatul UE, iar îndeplinirea acestei obligații necesită un angajament de neclintit, atât pentru a condamna, cât și pentru a acționa în cazul încălcărilor, indiferent unde acestea au loc.
Însă Ursula von der Leyen s-a dovedit din ce în ce mai reticentă în a-și folosi funcția sa puternică puternic pentru a conduce UE în această direcție.
Acum, când se gândește la un al doilea mandat la conducerea Comisiei, cu doar câteva luni înainte de alegerile europene, Von der Leyen ar trebui să se răzgândească și să se angajeze, în sfârșit, să pună drepturile omului în centrul viziunii sale asupra unei Comisii Europene geopolitice.