News

Șefa creșelor din Ploiești, de unde se fura mâncarea copiilor, a fost eliberată. Motivul invocat de judecători

Angelica Fodor, şefa Centrului Creşe din Ploieşti, arestată săptămâna trecută pentru corupţie şi delapidare, a fost lăsată în libertate de Curtea de Apel Ploieşti.
15.12.2021 | 13:04
Sefa creselor din Ploiesti de unde se fura mancarea copiilor a fost eliberata Motivul invocat de judecatori
ADVERTISEMENT

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au decis că faptele nu sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, iar cauza ar fi trebuit să se afle în cercetare la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Viciile de procedură au lăsat-o în libertate pe șefa rețelei

Dosarul a fost declinat către DNA, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Andrei Bunea.

ADVERTISEMENT

„Constată că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Fodor Angelica pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (…) şi delapidare (…) s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002 referitoare la competenţa materială şi personală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Dispune anularea mandatului de arestare preventivă nr. 175/UP/08.12.2021 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova şi punerea de îndată în libertate a inculpatei Fodor Angelica de sub puterea acestuia, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. (…) Definitivă”, se arată în decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Din cauza viciilor de procedură, dosarul va fi preluat de procurorii anticorupţie, iar Angelica Fodor va fi cercetată în libertate.

ADVERTISEMENT

Mâncarea copiilor era furată de patru ani

Săptămâna trecută au fost efectuate în acest dosar 20 de percheziții la sediile a şapte instituţii publice şi la domiciliile a 13 angajați, suspectacți de comiterea unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu. 26 de persoane au fost duse atunci la audieri.

Anchetatorii au ridicat în urma perchezițiilor o cantitate însemnată de bunuri, care ar fi provenit din activitatea infracţională, dar şi 28.105 euro şi 18.864 de lei.

ADVERTISEMENT

Ancheta în acest dosar a pornit după ce un părinte a depus reclamație pentru că i s-au cerut bani la înscrierea copilului la creşă. Apelurile telefonice ale persoanelor suspectate au fost interceptate și astfel procurorii au descoperit că se fura din mâncarea copiilor încă din 2017.

După ce produsele alimentare erau luate din magazia centrului, acestea erau împărțite în trei, iar hrana era preparată cu ceea ce rămânea, câțiva angajați spunând: „Copiii ăştia nu au văzut copan de la începutul anului“ sau „mi-e milă de copiii ăştia, că nu le dă să mănânce“.

ADVERTISEMENT

Declaraţiile acestor persoane sunt consemnate în motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus, pe fond, arestarea preventivă a Angelicăi Fodor.

Surse din cadrul anchetei au dezvăluit că directoarea și mai mulți subalterni ascundeau produse alimentare și de igienă destinate copiilor din creșe. Prejudiciul estimat este de aproximativ 200.000 de lei.

„Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, șase persoane având calitatea de administrator în cadrul unor instituţii publice şi o persoană având calitatea de director şi-ar fi însuşit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor, dar şi produse pentru igienizarea spaţiilor unde se desfăşurau activităţile antepreşcolare. De asemenea, în aceeaşi perioadă, una din persoanele bănuite ar fi oferit diverse sume de bani în mod repetat, cât şi bunuri materiale pentru a nu fi luate măsuri împotriva acestora şi totodată ar fi pretins sume de bani pentru înscrierea copiilor la creşă“, a transmis IPJ Prahova.

Un sistem ilicit care a speculat inocența copiilor

Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci femei cu vârste cuprinse între 33 şi 65 de ani. Angelica Fodor, directoarea Centrului Creşe din municipiul Ploieşti, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile prin decizia Tribunalului Prahova.

Celelalte patru femei au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile. Între timp, Angelica Fodor a demisionat din funcţie.

Anchetatorii arată că directoarea centrului a creat, pe parcursul mai multor ani, un întreg sistem ilicit. Deși persoanele implicate cunoșteau consecinţele activităţilor ilegale, din creşe erau sustrase în special produse alimentare.

Potrivit procurorilor, activitățile ilicite au fost favorizate de faptul că în creșe sunt înscrişi copii cu vârste cuprinse între 11 luni şi 3 ani, care nu pot aprecia calitatea hranei oferite şi nici nu au capacitatea necesară să comunice faptul că într-o anumită zi nu au avut la masă carne, peşte, dulciuri sau alte produse mai scumpe din meniul zilnic.

ADVERTISEMENT
Tags: