Sport

Toni Petrea, prezentat oficial la Universitatea Cluj, așa cum a anunțat Fanatik. Prima declarație a antrenorului. Update exclusiv

Toni Petrea (48 de ani) este noul antrenor al Universității Cluj. Care e staff-ul complet al fostului tehnician al FCSB.
09.06.2023 | 16:54
Toni Petrea prezentat oficial la Universitatea Cluj asa cum a anuntat Fanatik Prima declaratie a antrenorului Update exclusiv
Toni Petrea a fost prezentat oficial la U Cluj. Sursă foto: Facebook U Cluj
ADVERTISEMENT
09-06-2023
13:59

Toni Petrea, primele cuvinte după ce a fost prezentat oficial la U Cluj

Toni Petrea este noul antrenor al celor de la U Cluj, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK. Fostul tehnician de la FCSB și Chindia Târgoviște a susținut prima conferința de presă din postura de antrenor al „șepcilor roșii”. 

Tehnicianul care a retrogradat cu Chindia la finalul sezonului recent încheiat este încântat de schimbarea făcută, precizând că a venit pe banca unei echipe cu foarte mulți suporteri.

„Am avut ceva discuții în ultima perioadă cu conducerea clubului și m-am bucurat să văd interesul acestui club pentru mine. Faptul că s-a concretizat această mutare mă face și mai fericit. Am venit la o echipă cu foarte mulți suporteri, foarte iubită.

Împreună cu staff-ul meu, încerc să continui munca depusă aici, o muncă foarte bună. Cu puțină șansă, se putea câștiga și Cupa României. S-au făcut și câteva modificări în privința lotului, însă cei care vor veni se vor integra cu siguranță și vor încerca să îndeplinească obiectivele echipei.

Momentan, l-am adus cu mine pe Cristi Țermure, care a fost cu mine și la FCSB și la Chindia, Dumitru Hotoboc, antrenor cu portarii, și Vasile Gheorghe, preparator fizic.

După sezonul trecut, am avut nevoie de o perioadă de liniște, însă a venit această propunere tentantă de la un club iubit, cu pretenții, un club de tradiție. Nu mi-a luat mult timp să accept această provocare”, a declarat Toni Petrea, la conferința de presă. 

09-06-2023
11:14

Toni Petrea, prezentat oficial la U Cluj

Universitatea Cluj a anunțat oficial că Toni Petrea este noul antrenor al echipei printr-un comunicat oficial: „Anton Petrea este începând de astăzi noul antrenor al FC Universitatea Cluj.


Cu o Cupa României în palmares ca antrenor principal la FCSB, Anton Petrea (48 de ani) a mai pregătit Chindia Târgoviște în sezonul recent încheiat, dar are și o vastă experiență ca antrenor secund la echipe precum la FCSB, Litex Lovech (Bulgaria), Al Hilal (Arabia Saudită), Al Wahda (Arabia Saudită), Al Wasl (Arabia Saudită) sau Concordia Chiajna”.

Toni Petrea îl va avea ca antrenor secund pe Cristi Țermure, în timp ce preparator fizic va fi Vasile Gheorghe. Staff-ul este completat de antrenorul cu portarii, Dumitru Hotoboc.

U Cluj a rămas fără antrenor după ce Ioan Ovidiu Sabău a hotărât să nu continue pe banca formației din Ardeal în ciuda unui sezon solid făcut de „șepcile roșii”. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Andrei Prepeliță este primul pe listă pentru a prelua banca clujenilor, însă mutarea a picat. Din informațiile FANATIK, conducerea celor de la U Cluj nu a vrut să riște, în condițiile în care Andrei Prepeliță nu deține licența Pro.

Șefii lui U Cluj au ales între Andrei Prepeliță și Toni Petrea

Andrei Prepeliță s-a aflat în pole position pentru a-l înlocui pe Ioan Ovidiu Sabău pe banca celor de la U Cluj. Informația dezvăluită în exclusivitate de FANATIK a fost confirmată de președintele lui U Cluj, Radu Constanțea. Din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, varianta Andrei Prepeliță a picat, iar noul favorit să preia banca clujenilor este Toni Petrea.

ADVERTISEMENT

În urma discuției decisive cu Andrei Prepeliță, șefii celor de la U Cluj nu au vrut să riște, deoarece Andrei Prepeliță nu deține licență Pro. O eventuală numire a fostului antrenor de la FC Argeș la U Cluj ar fi reaprins scandalul cu Școala de Antrenori din cadrul FRF.

U Cluj nu a fost de acord nici cu varianta propusă de Andrei Prepeliță. Din informațiile FANATIK, tehnicianul i-a asigurat pe ardeleni că-și va plăti toate amenzile venite de la FRF. Hotărârea luată de conducerea lui U Cluj nu a picat bine pentru vestiar. „Veteranii” Dan Nistor, Alexandru Chipciu sau Andrei Miron îl voiau pe Andrei Prepeliță.

ADVERTISEMENT

Toni Petrea va fi noul antrenor al celor de la U Cluj

Totuși, U Cluj a avut și un plan de rezervă în cazul în care Andrei Prepeliță nu va prelua banca „șepcilor roșii”. Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, conducerea clujenilor aveau deja pregătită varianta Toni Petrea.

Din informațiile FANATIK, fostul antrenor al celor de la FCSB, care a retrogradat cu Chindia în acest sezon, va fi numit noul antrenor al lui U Cluj. Echipa de pe Cluj Arena a bifat deja primele transferuri în perioada de mercato din vară.

ADVERTISEMENT

Daniel Popa și Doru Popadiuc, foștii fotbaliști ai celor de la Chindia Târgoviște, vor evolua la U Cluj din sezonul următor. Totodată, FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Bogdan Mitrea, fostul fotbalist al Universității Craiova, va semna cu „șepcile roșii”. De asemenea, Alexandru Chipiu a semnat prelungirea cu clubul din Ardeal.

Ioan Ovidiu Sabău a plecat de la U Cluj după un sezon solid: „E cel mai bine pentru mine și pentru sănătatea mea să întrerup colaborarea”

U Cluj a reușit să se salveze de la retrogradare și a fost la un penalty distanță să pună mâna pe trofeul Cupei României. În ciuda rezultatelor bune obținute pe bancă, Ioan Ovidiu Sabău a decis să nu continue la cârma „șepcilor roșii”.

ADVERTISEMENT

„Consider că e cel mai bine pentru mine și pentru sănătatea mea să întrerup colaborarea cu U Cluj. Nu renunț la cariera de antrenor. Luăm în calcul să rămân în cadrul clubului, să mă ocup de echipa din Liga 3, unde voi încerca să ajut tinerii pentru prima echipă. Sunt discuții, încă n-am luat nicio decizie”, a spus Sabău.

ADVERTISEMENT