Managerul general al vicecampioanei României este de părere că antrenorii „roș-albaștrilor” sunt perfecți pentru ce are nevoie echipa și a spus că aceștia știu să câștige meciurile și gândesc foarte bine tactic partidele.
Mihai Stoica a vorbit despre prestația lui Andrea Compagno din duelul cu CFR Cluj și l-a asigurat pe atacantul italian că nu și-a pierdut statutul în echipă, lăudând astfel tacticile pe care Elias Charalambous și Mihai Pintilii le fac pentru a putea evolua cu două echipe. Acesta a mai comentat și evoluțiile lui Tavi Popescu, Florinel Coman și Risto Radunovic:
„Am explicat foarte clar, jucăm din 3 în 3 zile. Un jucător de 2 metri e mai greu să se refacă. E golgheterul echipei de anul trecut, nu și-a pierdut statutul.
Eu mă bucur că după mulți ani ne putem prezenta cu număr nouă și fără număr nouă. Asta pentru că avem antrenori! Chiar dacă unii spun ce vor ei, îi persiflează”.
„Antrenorii noștri sunt buni, știu să câștige meciuri. Știi cum e cu strugurii, încă n-a venit perioada lor, dar la unii se potrivește și acum vorba. Sunt foarte mulțumit de Tavi!
La Olaru te aștepți să facă 12 kilometri, dar la Tavi nu. A jucat prima parte a meciului nouă fals, a jucat după altă poziție. El a contribuit enorm la gol, pentru că el i-a pasat mingea lui Compagno.
Eu nu l-am văzut pe Coman niciodată să vină să-l suplinească în prelungiri pe Risto Radunovic. Coman a făcut alunecări în minutele de prelungire. Risto a făcut cel mai bun meci al lui de când a venit la FCSB”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.
„Nu poate să afecteze vestiarul. La momentul actual, în vestiarul nostru, dacă un jucător nu se prezintă 100% la antrenamente se autoelimină.
Avem acum lideri, niciun jucător care nu se pregătește bine, nu va fi acceptat. Dar Edjouma se pregătește bine. Au fost discuțiile când el era în alt moment, iar Gigi a cerut 1 milion 500.
El vrea să plece! Și-a manifestat dorința de a pleca, i se pare că e altceva într-un campionat precum Serie B. Doar dacă vom merge în grupe, vom mai aduce jucători, dacă nu mergem în grupe, nu are rost să mai aducem”, a continuat MM Stoica.
„A greșit două pase, însă datorită lui și lui Djokovic, noi am reușit să avem o posesie când au făcut presing adversarii și n-am avut nicio emoție. A câștigat toate duelurile cu Yeboah, iar cel mai important lucru e cum duce echipa, trebuie să-l vezi pe stadion.
A spus să vină în linie cu el toată lumea și toată lumea a venit după el. Nici Dawa, nici Tamm, nici Haruț nu puteau să facă asta. Alunecările lui kamikaze nu le-am mai văzut pe nicăieri. Djokovic umple golurile din defensivă, continuă forma bună”, a mai spus MM Stoica.
„Lumea spune că CFR a făcut un meci slab. Ba nu, CFR e o echipă puternică, i-am simțit puternici, nu se sperie de o atmosferă ca pe Ghencea, știu să sufere.
Atacanții mi se pare că au același profil, dar sunt dificili de marcat, sunt rapizi și foarte arțăgoși. Nu cred că sunt marcatori cum e Compagno. CFR e o echipă greu de bătut. Să vedeți câte meciuri va pierde, că nu vor fi multe”, a încheiat managerul general al vicecampioanei României.