Sport

Șefii lui Dinamo, scoși din sărite în ultima zi de mercato: „N-a vrut să meargă să joace în Liga 2”

Un jucător de la Dinamo a ratat transferul în ultima zi de mercato. Fotbalistul a refuzat să plece din „Ștefan cel Mare” și i-a supărat pe șefi
11.02.2025 | 21:31
Sefii lui Dinamo scosi din sarite in ultima zi de mercato Na vrut sa mearga sa joace in Liga 2
Șefii lui Dinamo, scoși din sărite în ultima zi de mercato: „N-a vrut să meargă să joace în Liga 2”. FOTO: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a dezvăluit că unul dintre jucători a refuzat să plece în ultima zi de mercato. Decizia sa a deranjat conducerea roș-albilor.

Un jucător de la Dinamo n-a vrut să plece în ultima zi de mercato: „Nu l-am înțeles”

Fotbalistul în cauză este Răzvan Pașcalău (20 de ani). Curtat și de UTA, fundașul central a ratat un transfer în ultima zi de mercato, luni, 10 februarie. Pașcalău urma să fie împrumutat în cele din urmă în Liga 2, dar a refuzat.

ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, n-a înțeles decizia fotbalistului născut la Cluj-Napoca. „Din păcate, am înțeles că opțiunea celor de la UTA s-a schimbat brusc.

Nu vreau să intru în detalii și nici să comentez ce fac alte cluburi. Din păcate, Răzvan nu a vrut să meargă să joace în Liga 2.

ADVERTISEMENT

Ar fi fost un pas important pentru el, să rămână proaspăt, cu meciuri în picioare, care să-l ajute din vară încolo să devină o opțiune.

Nu vreau să comentez mai mult. Nu l-am înțeles, din punctul ăsta de vedere. Gândirea lui a fost de copil, nu de om matur. Asta e situația, încercăm s-o gestionăm cât mai bine. Nejucând, va fi mai complicat”, a declarat Andrei Nicolescu, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Răzvan Pașcalău este legitimat la Dinamo din vara lui 2024, când a sosit de la Lecce U20. Stoperul are o singură apariție în tricoul „câinilor”, în Cupa României.

ADVERTISEMENT

Bordușanu a fost cedat la Poli Iași

În schimb, Antonio Bordușanu (20 de ani) s-a despărțit de Dinamo în această iarnă. El a acceptat să joace la Poli Iași sub formă de împrumut.

„Bordușanu a înțeles că e foarte greu să aibă minute acum la Dinamo, iar la Iași are șanse foarte bune să joace, ceea ce e important pentru el și pentru dezvoltarea lui. A înțeles că are o stagnare, chiar un recul, în ultimele 6 luni și vede o nouă provocare în carieră.

Fiind fotbalist profesionist, trebuie să te lovești și de lucruri mai puțin plăcute. Nu ți se întâmplă doar lucruri bune. Trebuie să iei aceste întâmplări ca atare și să dovedești că ești un fotbalist profesionist care se poate adapta solicitărilor”, a adăugat oficialul roș-albilor.