Sezonul 2025-2026 a fost unul pozitiv pentru Manchester United, care a terminat pe locul 3 în campionat și și-a asigurat prezența în Champions League, însă startul din noua stagiune este extrem de dezamăgitor. Chiar și în acest context, cei din conducerea clubului nu și-au pierdut încrederea în antrenorul principal Michael Carrick (45 de ani), care ar urma să continue pe banca „diavolilor”.
Manchester United a disputat 6 meciuri în noul sezon, însă a reușit să câștige doar două dintre ele, contra nou-promovatei Ipswich Town și împotriva azerilor de la Sabah în Champions League. În ultima săptămână, „diavolii” au suferit două eșecuri extrem de dureroase chiar pe Old Trafford. Mai întâi, au cedat cu 0-1 în derby-ul contra rivalei City, deși au evoluat în superioritate numerică timp de peste 70 de minute. Apoi, echipa pregătită de Michael Carrick a fost eliminată din Cupa Ligii după un meci uluitor contra lui Brighton.
„Diavolii” au avut un start excelent și au marcat de două ori în primele 10 minute, dar apoi s-au prăbușit complet și au încasat trei goluri. Chiar și în acest context, cei din conducere nu și-au pierdut încrederea în tehnician, care ar urma să continue pe banca echipei. „Michael Carrick se bucură în continuare de susținerea conducerii lui Manchester United, în ciuda începutului dezastruos de sezon.
Oficialii de pe Old Trafford nu intră în panică după eliminarea din Cupa Ligii, meci în care United a suferit a treia înfrângere din ultimele șase partide. Totuși, Carrick știe că are nevoie de un rezultat pozitiv duminică, în deplasarea de la Fulham, pentru a-și asigura răgazul necesar redresării situației în timpul pauzei competiționale de trei săptămâni. Nu există semne că șefii clubului și-ar fi pierdut încrederea în Carrick”, au dezvăluit cei de la The Sun.
Legenda lui Manchester United, Roy Keane, a criticat dur situația de la club după startul dificil din noul sezon. „Standardele au scăzut peste tot la Man United. Toți cei care iau decizii, modul în care sunt tratați suporterii, tot ce se întâmplă, echipa feminină… standardele au scăzut la nivelul întregului club.
Chiar și așteptările noastre. Văd jucătorii și reacțiile lor după meciuri. Încă mai există acea mentalitate de tipul ‘Ei bine, n-a fost ziua noastră’, dar tu ești cel care trebuie să facă din acea zi una reușită. Ce reprezintă această echipă? Ce reprezintă clubul, ce reprezintă Man United? Cred că toate standardele au scăzut, sută la sută”, a declarat fostul mare mijlocaș.