Șeful CFR-ului a venit cu copilul la meci! Marian Copilu, omul care asigură liniștea ardelenilor a ajuns la partida cu Universitatea Craiova alături de fiul lui. Întâlnirea ar putea aduce al doilea titlu consecutiv pentru echipa din Gruia şi al 5-lea din istorie. De altfel, fanii au anunțat un adevărat spectacol pentru întâlnirea cu oltenii și au luat cu asalt arena. Se anunță o asistență uriașă și o adevărată sărbătoare dacă ardelenii reușesc să ia un punct.
În momentul în care Marian Copilu s-a apropiat de arenă alături de fiul lui, Victor, ziariștii au încercat să obțină o reacție. S-au lovit de refuzul președintelui. Cu toate acestea, micuțul a spus că este sigur că „CFR iese campioană”. Colegul tatălui său, Marius Bilașco, a fost cel care i-a transmis copilului pe tunelul spre vestiare: „tu să nu fii ca tatăl tău și să dai interviuri”, stârnind amuzamentul tuturor.