Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a făcut câteva declarații în urma atacurilor lansate de armata SUA, asupra Iranului. Acesta susține că bombardamentele au fost un „succes copleșitor”.
Pete Hegseth a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Pentagon, că atacurile lansate în noaptea de sâmbătă spre duminică, asupra programelor nucleare iraniene, au fost concepute pentru a „slăbi” și „distruge” capacitățile nucleare ale iranului, conform BBC.
În același timp, Hegseth a menționat că bombardamentele nu au afectat trupele sau civilii iranieni. Astfel, laudă mișcarea președintelui Donald Trump. În același timp, secretarul american al apărării consideră că operațiunea desfășurată împotriva Iranului a fost „curajoasă și genială”.
„Ordinul pe care l-am primit de la comandantul nostru suprem a fost clar, bine țintit și puternic. Am devastat programul nuclear al Iranului, însă este important de menționat că operațiunea nu a vizat trupele iraniene sau populația civilă. (…)
Datorită conducerii curajoase și vizionare a președintelui Trump și angajamentului său pentru pace prin forță, ambițiile nucleare ale Iranului au fost anihilate”, a declarat șeful Pentagonului, conform sursei menționate.
Hegseth a subliniat faptul că „nicio altă țară în afară de SUA nu ar fi fost capabilă să facă acest lucru”, adică să bombardeze siturile nuclearea din Iran.
„Președintele Trump a spus: fără arme nucleare, el dorește pace, iar Iranul ar trebui să urmeze această cale”, a mai spus șeful Pentagonului.
Între timp, oficialul a fost rugat să evalueze pagubele și să comunice care ar fi următorul său pas, în cazul în care Iranul ar ataca interesele SUA din regiune. În acest context, el menționează că toate munițiile de precizie au lovit acolo unde au țintit și au avut și efectul dorit.
„Evaluarea pagubelor produse de luptă este în curs de desfășurare, dar evaluarea noastră inițială, așa cum a spus președintele, este că toate munițiile noastre de precizie au lovit acolo unde am vrut să lovească și au avut efectul dorit, în special la Fordow, care a fost ținta principală aici, credem că am obținut distrugerea capacităților acolo”, a mai spus oficialul.