News

Șeful RAR pe zona Moldovei, reținut de către DNA. Dragoș Mandache este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe Dragoș Mandache, șeful serviciului teritorial Iași al Registrului Auto Român, acesta fiind acuzat de luare de mită.
21.05.2021 | 10:19
Seful RAR pe zona Moldovei retinut de catre DNA Dragos Mandache este acuzat de luare de mita
ADVERTISEMENT

Procurorii anticorupție susțin că Dragoș Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere Parc Național de Vehicule din cadrul RAR, ar fi comis trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.

Prezenta cauză are ca obiect modalitatea în care mai mulți inspectori tehnici atestați R.A.R. ar fi dezvoltat și perfectat o practică de a pretinde și primi sume de bani, pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să fie efectiv prezente”, se arată într-un comunicat al DNA.

ADVERTISEMENT

Dragoș Mandache ar fi închis ochii la o serie de ilegalități

În perioada 2019-2021, Mandache ar fi pretins și primitt de la un inspector tehnic de la o stație a Registrului Auto Român 12.000 euro și 10.000 de  lei pentru a fi părtaș la o serie de acte ilegale.

Astfel mita ar fi fost primită de la respectivul inspector tehnic pentru:
– a soluționa într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor în stația unde acesta își desfășura activitatea,
– a declara admiși la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el și o altă persoană,
– a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană,
– pentru a nu sancționa stația unde inspectorul își desfășura activitatea pentru nefuncționarea camerelor video.

ADVERTISEMENT

Dragoș Mandache va fi dus în cursul acestei zile în fața Tribunalului Iași care se va pronunța în ce privește cererea procurorilor de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a suspectului.

În acest dosar a fost declanșată urmărirea penală și împotriva altor persoane.

Reținerea lui Dragoș Mandache survine la capătul unor percheziții efectuate de către procurorii anti-corupție, vineri, în județele Iași și Bacău. Una dintre ele a fost făcută la un sediu al RAR, iar celelalte două au fost percheziții făcute la domiciliul unor suspecți în această cauză.

ADVERTISEMENT
Tags: