România este în NATO și are garanții de securitate, cel puțin pentru moment, în cazul în care ar fi atacată de Rusia. Cu toate acestea, temerile că un mare război va izbucni în Europa sunt tot mai prezente, lucru confirmat de tot mai mulți lideri militari. Este și cazul generalului Vlad Gheorghiță.
”Indicatorii situaţiei actuale de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. În disonanţă cu normele dreptului internaţional umanitar, acţiunile Federaţiei Ruse alimentează progresia negativă a potenţialului de ameninţări şi riscuri de securitate.
La nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situaţie de criză în domeniul apărării”, a explicat generalul. Armata României este în așteptarea acestui conflict și și-a ”reconfigurat arhitectura defensivă”, adoptând diverse proceduri și recalibrând capacitatea de reacție a forțelor.
Mai mult, au fost consolidate structuri destinate serviciului permanent de luptă sau care țin de poliția aeriană sau de întărirea vigilenței. ”Totodată, s-au îmbunătăţit capabilităţile de cunoaştere a situaţiei şi avertizării timpurii.
Capacitatea noastră defensivă, respectiv relaţiile euro-atlantice şi de Parteneriat Strategic cu SUA rămân vectorii posturii naţionale de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre”, a completat oficialul MApN.
Corpul de Stat Major General, structura comună de comandă a armatelor Moldovei și Țării Româneși a fost înființat acum 165 de ani, sub autoritatea lui Alexandru Ioan Cuza. ”De atunci, unul dintre pilonii identităţii naţionale a fost reprezentat de instituţia apărării. Prin fapte, Armata şi-a câştigat un binemeritat loc în istorie şi în inimile românilor.
În fruntea instituţiei militare s-a găsit eşalonul care a avut ca misiune generală pregătirea oştirii şi a naţiunii pentru apărare. A fost un angajament dificil, adeseori îndeplinit cu sacrificiul celor mulţi, căzuţi la datorie”, a completat Gheorghiţă Vlad.
Între timp, militarii români au ajuns să fie tot mai apreciați în toată lumea. Aceștia sunt deja prezenți în operații ale NATO în Balcanii de Vest, Africa, în Marea Mediterană şi Oceanul Indian, pe lângă faptul că țara noastră este folosită drept loc de staționare de mai multe armate ale lumii.
Totul ar garanta României că cetățenii îi vor fi în siguranță în caz de război cu Rusia. ”În format bilateral şi al UE, cooperăm cu partenerii din Armata Naţională a Republicii Moldova, pentru ca acest stat independent să reziste ameninţărilor hibride lansate de regimul de la Moscova.
De asemenea, prin contribuţii cu capabilităţi militare către Armata Ucrainei, suntem parte a efortului naţional de sprijin multidimensional al statului vecin, care se apără în războiul brutal dus de Federaţia Rusă”, a declarat şeful Statului Major.