Sporturi

Șeicul lui PSG a mers să o vadă pe Halep în finala cu Mertens. Foto

16.02.2019 | 17:33
Seicul lui PSG a mers sa o vada pe Halep in finala cu Mertens Foto

Simona Halep joacă ultimul act al turneului de la Doha, în compania Elisei Mertens. Românca se află la prima finală din 2019 și are șansa să câștige al 19-lea turneu WTA din carieră la simplu. Românca are și spectatori de lux. Șeicul Nasser Al-Khelaifi, cel care deține clubul de fotbal Paris Saint-Germain, este și el prezent la meciul dintre Halep și Mertens.

Al-Khelaifi este președintele Federației de Tenis din Qatar. El a jucat tenis profesionist și a ajuns până pe locul 995 ATP. Șeicul este al doilea cel mai jucător din istoria echipei de Cupa Davis a Qatar-ului. Actualul patron al PSG a jucat 43 de meciuri la simplu pentru naționala țării sale, în perioada 1992-2002 și a adunat 12 victorii și 31 de înfrângeri. La dublu, Al-Khelaifi a strâns 12 victorii și a suferit 16 înfrângeri în Cupa Davis.

Nasser Al-Khelaifi, o prezență constantă a turneului de la Doha

Șeicul al-Khelaifi este mereu prezent la Doha, în timpul turneului WTA. De altfel, el a fost prezent anul trecut la gala turneului, unde a fost surprins într-o poză cu Simona Halep.

Al-Khelaifi nu este singurul spectator al turneului de la Doha. Simona Halep este însoțită din nou de un public extrem de numeros în finala din Qatar: „Am văzut-o pe Halep jucând doar de două ori live, dar erau români peste tot. Are o adevărată galerie de fotbal după ea oriunde ar juca”, a scris un utilizator de twitter prezent la partida cu Mertens.