FRF, prin intermediul directorului tehnic Mihai Stoichiță (71 de ani), a confirmat ceea ce se știa oricum de ceva timp, respectiv faptul că Mircea Lucescu (80 de ani) va pleca de la echipa națională a României după ratarea calificării la Cupa Mondială, ca urmare a înfrângerii de la Istanbul cu Turcia, scor 0-1. Așadar, oficialul forului condus de Răzvan Burleanu (41 de ani) a ținut în primul rând cu această ocazie să îi mulțumească selecționerului încă în funcție pentru munca depusă în acest mandat.
Așadar, pare doar o chestiune de timp până când un anunț oficial în acest sens va fi făcut de către Federația Română de Fotbal. Ulterior, bineînțeles că va fi numit în funcție un alt selecționer, cel mai probabil Gică Hagi. Vizavi de acest aspect Stoichiță nu a dorit să facă prea multe comentarii acum. În schimb, a transmis că și această informație urmează să fie confirmată în mod public în viitorul apropiat.
„Vom avea un antrenor nou, normal. Să-i mulţumim lui nea Mircea pentru ce a făcut şi cu cel care vine sper să avem succes şi să aducem din nou bucuria care a fost acum un an jumate, în 2024. Nu cred că e cazul să îl dezvălui eu (n.r. noul selecționer), o să-l aflaţi în curând”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit as.ro, cu puțin timp înaintea startului meciului amical Slovacia – România, de la Bratislava.
Ajuns din nou în spital din cauza problemelor avute în ultima perioadă, „Il Luce” a anunțat cu ocazia unei reacții oferite pentru golazo.ro că această a doua aventură a sa în rolul de selecționer al României a ajuns la final: „Gata, s-a terminat. Mai important însă e altceva. Eu cred în potențialul acestei generații. Fotbaliștii au mult talent. Susținuți, ei și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune, sunt convins”.
Din informațiile obținute de FANATIK, lui Mircea Lucescu medicii care se ocupă de el în aceste zile i-au interzis să și privească măcar la televizor meciul amical din Slovacia, în mod evident pentru ca situația lui să se agraveze pe fondul eventualelor emoții sau stare de tensiune. Replica uriașului antrenor român a fost una mai mult decât sugestivă pentru pasiunea sa pentru acest sport: „Cum adică să nu mă uit la meci?!”.