Sport

Selecționerul a anunțat obiectivul României U19 la Campionatul European: „Să dea Dumnezeu”

România și-a aflat adversarii din grupa de la turneul final al Campionatului European U19, iar selecționerul Ion Marin a anunțat ce obiectiv vor avea elevii săi.
15.04.2025 | 19:47
Selectionerul a anuntat obiectivul Romaniei U19 la Campionatul European Sa dea Dumnezeu
Selecționerul naționalei U19 a anunțat obiectivul echipei pentru Campionatul European din această vară. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

România va organiza în această vară turneul final al Campionatului European Under 19, iar „tricolorii” au aflat marți pe cine vor întâlni în faza grupelor. După tragerea la sorți, selecționerul Ion Marin (70 de ani) a anunțat care este obiectivul echipei sale pentru această competiție.

Selecționerul naționalei U19 a anunțat ce obiectiv își propune echipa la Campionatul European

Din postura de gazdă, România a fost repartizată în grupa A a turneului final, alături de Danemarca, Muntenegru și campioana en-titre, Spania. Ion Marin a anunțat că obiectivul echipei este calificarea în faza eliminatorie. „Nu putem spune că am căzut foarte rău la tragerea la sorţi, dar la acest nivel toate echipele sunt foarte bune.

ADVERTISEMENT

Noi avem speranţa noastră şi ne-o vom juca până la capăt. Obiectivul ni-l impunem noi şi anume să dea Dumnezeu să atingem semifinalele. Ar fi extraordinar pentru această naţională a României să ajungă să joace o semifinală, acolo unde se poate întâmpla orice.

Cu Spania am mai jucat în toamna anului trecut, a fost un rezultat pozitiv, am terminat la egalitate. Însă nu seamănă un joc cu altul… cu atât mai mult unul de la turneul final cu unul amical. Sunt greu de evaluat şansele, dar ni le vom juca până la capăt.

ADVERTISEMENT

Înainte de tragere am făcut şi noi o simulare şi Muntenegru era prima pe care ne-o doream în grupă, dar trebuie să fim foarte atenţi şi foarte concentraţi în meciul contra lor. Noi analizăm toţi adversarii direcţi, dar nu pot să spun acum că Spania este favorită la cucerirea trofeului” a declarat experimentatul tehnician, conform Digi Sport.

„Sperăm că marile galerii din Bucureşti vor da o mână de ajutor acestor copii”

Meciurile de la turneul final se vor disputa pe patru stadioane: Giulești și Arcul de Triumf în București, „Ilie Oană”, din Ploiești, și „Anghel Iordănescu”, din Voluntari. Selecționerul speră ca elevii săi să fie susținuți din tribune de cât mai mulți suporteri.

ADVERTISEMENT

„Pentru băieţii de la această naţională turneul final este o şansă imensă care le va deschide cu siguranţă nişte uşi fantastice în carieră. Acum au 19 ani şi să ajungă să joace o semifinală… sau o finală… sigur, visăm. Dar e bine să visăm şi să avem o mare încredere în noi. 

ADVERTISEMENT

Este un mare avantaj că jucăm acasă aceste meciuri de la turneul final. Sperăm poate într-o organizare a marilor galerii din Bucureşti să vină şi să dea o mână de ajutor acestor copii. Pentru că sunt copiii României, aşa că sperăm la o susţinere puternică” a afirmat Ion Marin.

Tags: