Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii se apropie de final. Spania este prima finalistă a turneului, ibericii impunându-se în fața Franței cu scorul de 2-0. Elevii lui Luis de la Fuente vor da în ultimul act peste învingătoarea din duelul Anglia – Argentina.
Argentina este văzută drept principala favorită în duelul cu Anglia. După ce a văzut că Spania este prima finalistă a turneului final, Lionel Scaloni a mărturisit că nu s-a uitat la tot meciul ibericilor, însă se aștepta ca elevii lui Luis de la Fuente să treacă mai departe de reprezentativa Franței.
„Am văzut doar o parte din meci, dar victoria lor mi s-a părut logică. Au făcut o treabă excelentă în acel meci. După cum am mai spus, au devenit din ce în ce mai buni pe măsură ce turneul a progresat. A fost cea mai completă evoluție a lor de la acest turneu final. Bravo lor. Mă bucur pentru Luis de la Fuente.
Este un tip grozav, care m-a ajutat întotdeauna. Ceea ce văd eu la el și la echipa lui este și ceea ce vedem noi la a noastră. Poate îi vom revedea (n.r. în finală). Dar ceea ce i se întâmplă este pe deplin meritat”, a declarat Lionel Scaloni.
Turneul final din Statele Unite ale Americii, Canada și SUA se va încheia duminică, 19 iulie. Spania este prima finalistă, iar pentru al doilea loc se vor duela Anglia și Argentina într-un duel programat miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00. În orice caz, ultimul meci de la CM 2026 se anunță a fi unul spectaculos.