Campioana mondială en-titre Argentina urmează să dea piept cu Elveția în sferturile de finală de la CM 2026, iar la conferința de presă premergătoare partidei, Lionel Scaloni (48 de ani), selecționerul grupării „Albiceleste”, a răspuns numeroaselor critici primite de echipa sa, afirmând că Leo Messi (39) și colegii lui nu beneficiază de niciun fel de favoritism din partea arbitrilor.
De când a început CM 2026, prima reprezentativă a Argentinei se află în permanență în centrul atenției, iar acest lucru nu se datorează doar golurilor marcate de Leo Messi și recordurilor doborâte de acesta. De-a lungul turneului au fost observate câteva decizii de arbitraj care, conform suporterilor care nu îl au neapărat la inimă pe fostul fotbalist al Barcelonei, dar și a unor cunoscuți specialiști, ar fi ajutat-o pe Argentina să-și câștige meciurile.
Cele mai controversate momente s-au produs la meciul cu Egipt, din optimile de finală ale competiției, atunci când sudamericanii au reușit o „remontada” spectaculoasă, câștigând cu scorul de 3-2, deși au fost conduși cu 0-2. La finalul disputei însă, gruparea africană, dar și internetul, au explodat, acuzându-l pe „centralul” Francois Letexier că a favorizat-o pe Argentina, asta după ce le-a anulat egiptenilor un gol și a refuzat să meargă la VAR pentru a verifica un posibil penalty la Mohamed Salah, la faza în care campioana mondială a marcat golul victoriei.
La conferința de presă premergătoare duelului cu Elveția, din sferturile de finală la CM 2026, Lionel Scaloni a ținut să nege orice urmă de avantaj pe care echipa sa ar primi-o din partea arbitrilor, spunând că nu este normal ca Leo Messi și ceilalți jucători ai săi să treacă printr-un asemenea stres înainte și după fiecare meci: „Nu există niciun favoritism, totul este exagerat pe rețelele de socializare. În zilele noastre, chiar și cele mai mărunte lucruri capătă proporții uriașe. Nu există ‘ajutor’ în fotbal. Având în vedere că suntem în 2026, cu toată tehnologia actuală, este imposibil. La urma urmei, regulile există și sunt extrem de clare. Poate că sunt mult mai mulți cei care nu vor ca noi să nu câștigăm, iar noi folosim asta în avantajul nostru pentru a ne motiva. Dar în legătură cu ceea ce s-a scris și s-a vorbit, ar trebui să vă cereți scuze nouă și lui Leo (n.r – Messi)”.
Duelul dintre Argentina și Elveția va avea loc duminică dimineață, de la ora 04:00 (ora României), și se va disputa pe Arrowhead Stadium din Kansas City. Învingătoarea acestui meci va juca în penultimul act al competiției cu câștigătoarea partidei Norvegia – Anglia, meci programat astăzi, la miezul nopții (00:00).
Partida cu Elveția va reprezenta cel mai dificil duel al campioanei mondiale en-titre la prezentul turneu final. Până în acest moment, Argentina a înfruntat niște adversari mult mai slab cotați, cu excepția Austriei (Algeria, Iordania, Capul Verde și Egipt), iar Leo Messi va avea ocazia să le închidă gura numeroșilor contestatari.