George Buricea nu scapă de controverse. După ce a fost suspendat la finalul anului 2025, în urma unei altercații cu un jucător, selecționerul echipei naționale de handbal nu își va putea desfășura activitatea pentru o perioadă, din cauza încălcării regulilor anti-doping. Ce gafă de proporții a făcut antrenorul de la SCM Poli Timișoara.
Veștile proaste continuă pentru George Buricea. Mandatul său pe banca echipei naționale se încheie o dată cu luna aprilie, iar umilința istorică cu Turcia i-a afectat cu siguranță CV-ul. Mai mult decât atât, antrenorul va fi suspendat temporar și de la echipa sa de club, SCM Poli Timișoara. Motivul? Încălcarea regulilor anti-doping.
Totul ar fi pornit de la suspiciunea că a contribuit la doparea unui jucător. Incidentul ar fi avut loc în iarnă, în timpul cantonamentului echipei naționale masculine de handbal. Răzvan Trif ar fi suferit de o răceală mai severă, iar selecționerul de atunci, George Buricea, ar fi decis, din proprie inițiativă, să aducă un alt medic la lot. Acesta i-ar fi administrat lui Trif un tratament care, deși nu este interzis în sine, ar fi depășit doza permisă.
George Buricea a confirmat că este suspendat provizoriu și a anunțat că va exista un proces. Antrenorul susține că nu a existat un caz de dopaj, ci că lui Răzvan Trif, jucător care riscă, la rândul său, să fie suspendat, i-au fost administrate vitaminele C și B. În continuare, Buricea a transmis că avocatul îi va căuta dreptatea.
„Este adevărat că sunt suspendat provizoriu, va exista un proces. Nu e caz de doping, au fost Vitamina C și B, dar este vorba despre procedură! Eu sunt acuzat de faptul că am sugerat… Am avocat, mai mult voi vorbi prin avocat! Dar, repet, nu s-a dopat nimeni. Doar că era cu gripă și a făcut perfuzie cu Vitamina C și B”, a declarat George Buricea, conform ProSport.
Antrenorul de la SCM Poli Timișoara a fost suspendat din nou, de această dată provizoriu, fiind acuzat că ar fi contribuit la doparea lui Răzvan Trif, în perioada cantonamentului echipei naționale. Informația a fost făcută publică de directorul clubului bănățean, Laurențiu Marian, iar anunțul a ajuns la Timișoara miercuri, 29 aprilie, seara, deși presupusa abatere de la regulile anti-doping ar fi avut loc în ultimele zile din 2025.
„Din păcate pentru clubul nostru, George Buricea este suspendat pentru încălcarea regulamentului anti-doping în decembrie. Nu este vorba de medicamente sau ceva, ci de încălcarea unei proceduri. Ieri seară am primit mailul, antrenorul va urma calea de recurs și contesta decizia, își va lua avocat. Noi am aflat aseară, evenimentul e din 30 decembrie. Antrenorul știa de eveniment, nu știa și de consecințe. Este o suspendare provizorie, nu are voie la antrenamente sau meciuri oficiale. El de azi nu mai este la antrenamente. La meciul cu Dinamo va sta pe bancă antrenorul nostru secund. Este vorba și de un jucător al nostru, Răzvan Trif, care e doar audiat momentan”, a declarat directorul clubului SCM Timișoara, Laurențiu Marian, într-o conferință de presă.