Echipa națională de handbal feminin a României a pierdut cu 29-34 contra Ungariei în prima partidă din grupa principală a Campionatului Mondial, iar „tricolorele” nu mai au nicio șansă la calificarea în sferturile de finală. Selecționerul României, Ovidiu Mihăilă, a oferit o primă reacție la finalul întâlnirii.
România a cedat contra Ungariei după un meci în care a fost condusă aproape în permanență și rămâne cu 2 puncte în grupa principală I. „Tricolorele” au ratat orice șansă de a obține calificarea în sferturi, iar noul obiectiv este o clasare pe locurile 9-12. Selecționerul Ovidiu Mihăilă a tras concluziile la finalul întâlnirii.
„Sunt supărat că am pierdut. Am avut momente bune, dar n-am avut maturitate și am pierdut ușor mingea. Aici s-a făcut diferența, n-am avut răbdarea și echilibrul necesar să finalizăm atacurile și am cedat posesia. Dar echipa asta e tânără, încercăm să construim pas cu pas pentru viitor.
Sper ca în altă zi să ne putem bate de la egal la egal cu toate echipele puternice ale lumii. Nu e ușor să pierzi două meciuri la rând, dar încerc să le ofer fetelor încredere pentru că mai avem două meciuri. E important să obținem cât de multe puncte putem și vom lupta pentru asta”, a declarat tehnicianul, conform Digi Sport.
Cel mai bun loc la care mai poate spera România după eșecul cu Ungaria este 3, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, „tricolorele” au nevoie de două victorii din următoarele partide. Mai întâi, vineri, 5 decembrie, de la ora 16:30, România va întâlni naționala Senegalului, iar duminică, 7 decembrie, de la ora 19:00, „tricolorele” vor încheia grupa cu un duel contra Elveției. Partidele vor avea loc tot la Rotterdam, unde România și-a disputat toate meciurile de până acum.