România și Slovacia au început extrem de încrezătoare acțiunea din luna martie, însă s-au demoralizat extrem de mult după ce ambele au pierdut în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial. Deși cel mai probabil jucătorii nu și-ar mai dori să dispute și acest meci, UEFA obligă echipele naționale învinse în baraj să joace amicale între ele. Francesco Calzona (57 de ani), selecționerul Slovaciei, a explicat că va trata meciul cu aceeași seriozitate.
Cu toate că ambele echipe vin după două înfrângeri extrem de dureroase, Slovacia și România trebuie să se înfrunte într-un amical al „răniților”. Cel mai probabil, cei doi selecționeri vor folosi și jucători mai puțin experimentați, care nu au avut șansa să joace în primul meci.
Spre exemplu, Mircea Lucescu s-ar putea baza pe jucători precum Coubiș, David Miculescu, Ștefan Baiaram sau Alex Dobre, care au intrat foarte puțin sau deloc în meciul cu Turcia, de la Istanbul. De partea cealaltă, selecționerul Slovaciei vrea ca echipa sa să dea 100% și este gata să folosească cei mai buni jucători din următoarele 5 antrenamente pe care le va mai conduce până la ora partidei:
„Suntem cu toții profesioniști și trebuie să abordăm la fel și meciul cu România. Așa cum am făcut mereu, avem 5 antrenamente în față, iar cine mă va convinge cel mai mult va juca pentru această echipă. Aici se joacă pe merit, pentru că este echipa națională. Cine mă va convinge va intra pe teren. Nu voi accepta o abordare necorespunzătoare a meciului. Trebuie să respectăm oamenii care vin pe stadion și, de aceea, trebuie să jucăm la un nivel înalt”, a declarat Francesco Calzona, selecționerul naționalei Slovaciei.
După ce niciuna dintre echipe nu a reușit să se califice la Campionatul Mondial, atât Mircea Lucescu, cât și Francesco Calzona își vor finaliza mandatele după această partidă. Dacă pentru selecționerul României este vorba și despre vârstă și starea de sănătate, în cazul selecționerului Slovaciei este strict vorba de ratarea turneului final.
În cazul în care Slovacia ar fi mers la turneul final ce se va organiza în SUA, Mexic și Canada, contractul său s-ar fi reînnoit automat. Prin urmare, el va pleca de la naționala care îi oferea nu mai puțin de 70.000 de euro lunar, iar favorit pentru a-i lua locul este Vladimir Weiss, antrenorul care a dus-o pe Slovan Bratislava în Champions League și care a condus Georgia timp de 4 ani.