Selecţionerul Suediei a clarificat scandalul rasist pentru FANATIK: “Vă spun sincer, iubesc Bucureştiul! Arbitrul a ştiut ce are de făcut!” EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Marian Popovici   
în Fotbal international
01/12/2019, 23:30
Selecţionerul Suediei a clarificat scandalul rasist pentru FANATIK: “Vă spun sincer, iubesc Bucureştiul! Arbitrul a ştiut ce are de făcut!” EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Selecţionerul Suediei a clarificat scandalul rasist pentru FANATIK: "Vă spun sincer, iubesc Bucureştiul! Pe teren, arbitrul a ştiut ce are de făcut!" FOTO: Jan Andersson in meciul de fotbal dintre Romania si Suedia, contand pentru Preliminariile Campionatului European 2020, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri 15 noiembrie 2019.

Meciul România – Suedia (0-2) de pe 15 noiembrie, din preliminariile pentru Euro 2020, a fost cel la care a izbucnit un scandal rasist care a avut ecouri şi în presa internaţională. Alexander Isak a fost introdus pe teren în final de partidă, însă după doar două minute a mers glonţ spre arbitru spunând că este victima scandărilor rasiste din tribune.


Daniele Orsato a oprit meciul România – Suedia după ce Isak i-a spus că e victima scandărilor rasiste

A urmat apoi un val de reproșuri la adresa României din media internaţională care condamna aceste incidente, însă cazul era mai ambiguu decât la prima vedere, în condiţiile în care nu a apărut nicio dovadă că ar fi existat acele scandări rasiste. Arbitrul meciului, italianul Daniele Orsato, a oprit jocul şi l-a notificat pe crainic că va suspenda partida în cazul în care vor mai exista scandări. Meciul a fost dus la bun sfârşit, însă fără ca cineva să îşi dea seama cu adevărat dacă au existat sau nu scandări rasiste.

Imaginea României a fost şifonată de acest episod, fiind mai multe reacţii pe plan internaţional care condamnau eventualele incidente de pe Arena Naţională. Selecţionerul Suediei, Janne Andersson, s-a întors după doar două săptămâni la Bucureşti, pentru tragerea la sorţi pentru Euro 2020, şi a vorbit pentru FANATIK despre meciul care a asigurat calificarea nordicilor, dar şi de incidentele din final.

Selecţionerul Suediei, reacţie surprinzătoare pentru FANATIK: “Iubesc Bucureştiul! Ce a fost pe teren a rămas în urmă!”

“Vă spun sincer, iubesc Bucureştiul! Am fost în urmă cu două săptmâni aici şi am făcut un meci excepţional. Am un feeling foarte bun când vin aici pentru că am amintiri frumoase de la acel meci care ne-a asigurat calificarea. Nu m-am gândit la situaţia care s-a creat atunci.

Ce a fost în timpul meciului nu a fost bine şi cred că arbitrul a ştiut ce are de făcut, a urmat regulile. Asta este, a rămas în urmă, nu ne-am mai gândit de atunci la ceea ce a fost pe stadion şi cred că este mai bine aşa. Acum privim doar spre viitor”, a spus Andersson pentru FANATIK.

În tribunele Arenei Naţionale au fost 50.000 de fani la meciul România – Suedia, încheiat 0-2. Victoria de la Bucureşti a asigurat calificarea echipei suedeze la Euro 2020, nordicii fiind în grupa E cu Polonia, Spania şi o echipă care urmează să vină de la baraj.

Selecţionerul Suediei a clarificat scandalul rasist pentru FANATIK:
Selecţionerul Suediei a clarificat scandalul rasist pentru FANATIK: “Vă spun sincer, iubesc Bucureştiul! Pe teren, arbitrul a ştiut ce are de făcut!” FOTO: Fotbalistii suedezi se bucura dupa meciul de fotbal dintre Romania si Suedia, contand pentru Preliminariile Campionatului European 2020, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti
  • 4 este locul pe care a încheiat România în grupa preliminară pentru Euro 2020
  • 4 înfrângeri a suferit România în grupa din preliminarii (2 cu Suedia şi 2 cu Spania)

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles