Sport

Selmani visează la zile libere, în timp ce FCSB se apropie de partida cu numărul 50. Ce a declarat kosovarul înainte de „Eternul Derby”

Dinamo nu a mai învins FCSB în SuperLiga României de 5 ani. Astrit Selmani speră să se impună în fața marii rivale pentru a obține măcar o zi liberă în plus ca recompensă
22.02.2025 | 13:15
Selmani viseaza la zile libere in timp ce FCSB se apropie de partida cu numarul 50 Ce a declarat kosovarul inainte de Eternul Derby
Astrit Selmani își dorește ca Dinamo să învingă marea rivală din oraș, FCSB. Sursa Foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB este „Nemesisul” lui Dinamo București de ani buni. În ultimele sezoane, „câinii” nu au reușit să obțină nici măcar un rezultat de egalitate împotriva roș-albaștrilor și au pierdut de multe ori rușinos, fără drept de apel, cu scoruri de 3-0, 4-0 sau chiar 6-0. Astrit Selmani se află la cel mai bun sezon în România, iar dorința sa uriașă este să învingă FCSB pentru a primi o zi liberă în plus.

FCSB, coșmarul „câinilor roșii”. Astrit Selmani speră să „spargă gheața” în Derby de România

Dinamo București nu a mai reușit să se impună într-un meci de SuperLiga împotriva marilor rivali de la FCSB din anul 2020, când „câinii” câștigau cu scorul de 2-1, după ce au jucat o repriză întreagă în superioritate numerică.

ADVERTISEMENT

Dorința oamenilor din club de a depăși „complexul FCSB” este uriașă. Andrei Nicolescu a declarat că unul dintre obiectivele secundare ale clubului este să reușească să câștige un meci împotriva rivalilor și să readucă fanilor bucuria unei victorii în „Eternul Derby”

Deși cele două au disputat două meciuri în acest sezon, unul în campionat și unul în cupă, și Dinamo le-a pierdut pe ambele fără să marcheze (2-0 în SuperLiga și 4-0 în Cupa României), loturile celor două par cele mai echilibrate din ultimii ani. Dacă FCSB se bate în fiecare an la titlu, Dinamo a fost în ultima vreme o obișnuită a locurilor de retrogradare.

ADVERTISEMENT

Acest an, când Dinamo va juca cel mai probabil în play-off, ar trebui să ofere, în teorie, unul dintre cele mai echilibrate derby-uri ai ultimilor 7-8 ani, însă pe teren diferența dintre echipa lui Charalambous și Kopic s-a simțit destul de mare în primele două întâlniri din actualul sezon. Astrit Selmani este unul dintre pilonii sezonului excepțional al lui Dinamo și a vorbit despre dorința pe care o are să câștige în derby, dar și despre visul de a câștiga SuperLiga României

Astrit Selmani: „Sper să îi îndeplinim visul ca să primim și noi mai multe zile libere”

Atacantul Kosovar a înscris de 11 ori pentru Dinamo în actuala stagiune. Fotbalistul în vârsta de 27 de ani al lui Dinamo a vorbit despre dorința lui Andrei Nicolescu de a ieși victorios în derby și a declarat că speră să-i îndeplienască visul administratorului special al „câinilor”.

ADVERTISEMENT

„Sper să îi îndeplinim visul, ca să primim şi noi mai multe zile libere. Pentru mine, ar fi de ajuns o zi liberă în plus”, a glumit Selmani. „Orice jucător visează să fie campion. De ce mai joci fotbal?”, a adăugat kosovarul, pentru as.ro.

ADVERTISEMENT

În timp ce Selmani speră la zile libere, FCSB atinge cu Dinamo borna de 50 de meciuri jucate până în acest moment în actualul sezon

FCSB a rezistat eroic până în acest moment la ritmul jocurilor din 3 în 3 zile. Roș-albaștrii sunt lideri în campionat și calificați în optimile de finală ale Europa League. Datorită victoriei de joi seară, împotriva lui PAOK, FCSB, după meciurile din optimi, va bate recordul numărului de meciuri disputate de o echipă într-un sezon european.

Meciul cu Dinamo reprezintă o bornă incredibilă pentru campioana României. În timp ce formația din „Ștefan cel Mare” va ajunge la 31 de meciuri, roș-albaștrii vor atinge borna de 50 de meciuri, fiind echipa cu cele mai multe partide disputate din toată Europa până în acest moment.