News

Semnal de alarmă! Cine îi apără pe profesori de COVID-19: “Nimeni nu face nimic, toată lumea tace!”

18.02.2021 | 16:05
Semnal de alarma Cine ii apara pe profesori de COVID19 Nimeni nu face nimic toata lumea tace
ADVERTISEMENT

Sindicatele au luat foc după ce Ministerul Educației a transmis datele necesare demarării campaniei de vaccinare în rândul angajaţilor din învăţământ și se întreabă retoric cine îi apără pe profesori de COVID-19. De altfel, cadrele didactice spun că au fost lăsate de izbeliște în toată această perioadă.

Profesorii au acuzat modul în care autoritățile au gestionat pandemia de coronavirus în ceea ce îi privește. Mai întâi a fost școala online, una care, spun mulți din învățământ, a fost pornită pe genunchi și nu o dată pe cheltuiala cadrelor didactice.

ADVERTISEMENT

Când s-a decis redeschiderea școlilor, profesorii au fost aruncați în fața unui virus care a ucis până acum milioane de oameni în întreaga lume. Aceștia spun că șansele să scape de COVID-19 țin, deocamdată, de minuni și Dumnezeu

Cine îi apără pe profesori de coronavirus

Concret, profesorii nu au avut nicio șansă de imunizare până în momentul în care Executivul a decis redeschiderea școlilor. Aceștia acuză că au fost chemați să predea, dar nu s-a ținut cont de niciun risc.

ADVERTISEMENT

„Suntem ultimii oameni. Profesorii au ajuns ultimii oameni. Pe nimeni nu interesează de noi. Da, vreau să mă vaccinez, dar nu am avut cum să fac lucrul acesta până pe 8 februarie.

Sursa foto – EDUARD vINATORU / MEDIAFAX FOTO

Ce înseamnă asta? Că nu sunt imunizată, nu am rapel, nu am nimic. Și mă urc în mijloace de transport în comun, intru în școală printre copii și predau. Apoi mă întorc acasă. Unde, surpriză, și eu am copilașii mei și părinți bolnavi. Dar ai mei, probabil, nu sunt prea importanți în viziunea statului”, a spus pentru site-ul nostru Ioana Mihai, profesor la o școală generală din Capitală.

ADVERTISEMENT

Nu a fost singura reacție de acest gen. Mai ales că, după doar câteva zile au apărut sute de cazuri de infectare în unitățile de învățământ. Profesorii spun că șansele să nu se îmbolnăvească nu le-au fost deloc crescute de autorități.

Câte cazuri de infectare au apărut în școlile din România

„Să fim serioși, nimeni nu a făcut nimic. Și, ca de fiecare dată, toată lumea a tăcut. Cum este posibil să trimiți profesori prin trenuri, prin microbuze, să-i aduci în clase în fața copiilor. Să nu îți pese o clipă de faptul că pe tot acest traseu, în toate aceste ore, profesori, elevi, personal auxiliar, toți putem să ne îmbolnăvim și să trecem printr-o tragedie”, a punctat și Zegrean Aurelia

ADVERTISEMENT

Între timp, conform Ministerului Educației, numărul total de cazuri la nivel național, înregistrate în unități de învățământ este în plină creștere. Cu toate acestea, situația nu reprezintă un semnal de alarmă pentru factorii de decizie.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Astfel, în acest moment, există nu mai puțin de 542 de clase cu activitate suspendată. Mai mult de atât, sunt 600 de copii confirmați în mod oficial cu coronavirus. Statistica nu se termină aici și pentru că alți 472 de oameni au COVID-19, toți fiind angajați în cadrul instituțiilor de învățământ din România.

„Toată lumea ne spune că e un număr mic, că totul merge perfect, că școlile pot să funcționeze fără nicio problemă și că e vorba de câteva zeci, apoi câteva sute dintr-un total uriaș. Eu vă spun că e haos general în școli. Părinții, vedeți și la televizor, nu respectă nimic, șansele să scăpăm țin de Dumnezeu, de o minune”, a spus o altă profesoară sub protecția anonimatului.

Semnal de alarmă al sindicatelor din Educație

Sindicatele din Educație au tras nu o dată un semnal de alarmă și au transmis că profesorii sunt expuși virusului fără nicio șansă de apărare.

„Noi am oprit școlile în martie 2020 tocmai pentru a nu-i pune în pericol pe copii și familiile acestora pentru că nu exista un grad de protecție. Din punctul acesta de vedere nu s-a schimbat nimic.

Sursa foto – ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Întreaga societate a ajuns până la stigmatizarea colegilor noștri din învățământ care nu erau dispuși să facă acest vaccin intrând în acea categorie din care face parte un bun procent al României, de neîncredere, în ceea ce există pe piață în privința vaccinurilor.

I-am stigmatizat pe acești colegi, că pun în pericol situația copiilor, iar acum,  noi, societatea nu reușim să-i vaccinăm nici pe cei mulți care și-au arătat disponibilitatea. Cred că până la urmă vorbim de o decizie care ține de cantitatea de vaccinuri. Nu vreau să întind lucrurile până acolo încât să zicem că România beneficiază de cantitatea de vaccinuri respectivă, dar pe salariații din învățământ îi lasă deoparte”, a zis Sorin Dragne, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Sectorul 1 pentru FANATIK.

Ministerul Educației abia a transmis datele necesare demarării campaniei de vaccinare

La aproape două săptămâni de la redeschiderea școlilor, Ministerul Educaţiei a transmis, Comitetului de coordonare a vaccinării împotriva Covid – 19 datele necesare demarării campaniei de vaccinare în rândul angajaţilor din învăţământ.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Astfel, conform autorităților, în acest moment, este nevoie de 44.324 doze de vaccin persoane cu vârsta sub 55 de ani şi 15.622 doze pentru persoane peste această vârstă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că profesorii ar putea fi vaccinaţi, cu prioritate, prin echipe mobile, existând posibilitatea ca acţiunea de imunizare urmând să fie pusă în aplicare de la 1 martie, în funcţie şi de calendarul livrărilor de vaccin.

ADVERTISEMENT