Presiunea pentru intrarea în play-off este din ce în ce mai mare odată cu apropierea finalului sezonului regulat, iar Costel Gâlcă știe că un rezultat bun în Rapid – Universitatea Craiova i-ar ajuta mult pe olteni.
Partida din etapa a 23-a din SuperLiga este programată sâmbătă 25 ianuarie, de la ora 20:00, iar oltenii sunt plini de încredere după ce au câștigat 10 din cele 15 puncte puse în joc în partidele din Giulești din 2015 și până în prezent.
Însă, ”juveții” au și o mare problemă înaintea întâlnirii cu formația lui Marius Șumudică. Niciun marcator al Universității Craiova pe noul stadion Giulești nu se află în lot pentru duelul cu ”alb-vișinii”.
De la renovarea arenei de lângă Podul Grant, cele două formații s-au întâlnit de 4 ori. Au fost două victorii ale oltenilor cu 3-2 și 2-1, un rezultat de egalitate 2-2 și o dată s-a impus Rapidul cu 2-0.
Așadar, Universitatea Craiova a marcat 7 goluri pe noua arenă din Giulești, însă niciunul dintre marcatori nu va fi pe teren de această dată. Cu câte 3 goluri fiecare, Alexandru Crețu și Andrei Ivan, au plecat în străinătate, iar Ștefan Baiaram, jucătorul care a înscris și el o dată, este suspendat.
În aceste condiții, Costel Gâlcă va fi nevoit să găsească soluții pentru ca ”alb-albaștrii” să marcheze împotriva Rapidului. Principalul pericol din tabăra Craiovei îl reprezintă fără îndoială Alex Mitriță, cel care a înscris 9 goluri în acest sezon.
Deși a plecat de la Universitatea Craiova în vara anului trecut și a semnat cu Al Wehda din Arabia Saudită, mijlocașul Alexandru Crețu a rămas cu gândul tot la formația din Bănie și le-a transmis foștilor săi colegi un mesaj înaintea derby-ului cu Rapid.
”Salut, băieți. Sunt alături de voi. Urmează un meci în Giulești unde mai mereu au fost dueluri intense, dar sper că voi împreună cu Peluza Nord să ieșiți învingători așa cum am făcut-o de atâtea ori. Vă salut, mi-e dor de voi. Forza, Știința!”, a spus Crețu, într-un mesaj video apărut de contul de Facebook al grupării oltene.
Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât ca meciul Rapid – Universitatea Craiova să fie arbitrat de Marcel Bîrsan. Este o delegare surprinzătoare ținând cont că ”centralul” este din București și orice eroare poate fi interpretată.