Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Semnal de alarmă pentru Universitatea Craiova după primul eșec din play-off: ”CFR Cluj va fi o fiară! Știu ce înseamnă Neluțu Varga!”. Exclusiv

Universitatea Craiova a început cu stângul play-off-ul SuperLigii și poate pierde primul loc în clasament. CFR Cluj este văzută ca marea rivală a oltenilor la titlu.
15.03.2026 | 06:30
Semnal de alarma pentru Universitatea Craiova dupa primul esec din playoff CFR Cluj va fi o fiara Stiu ce inseamna Nelutu Varga Exclusiv
CFR Cluj, principala contracandidată a Universității Craiova în lupta la titlu. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Agentul Florin Vulturar a mărturisit la FANATIK SUPERLIGA că din punctul său de vedere CFR Cluj este principala favorită la câștigarea titlului, chiar dacă Universitatea Craiova stă mai bine în clasament.

De ce e favorită la titlul CFR Cluj în fața Universității Craiova

Impresarul a explicat faptul că formația din Gruia are de partea sa atuul de a ști cu ce se mănâncă lupta aceasta pentru trofee și este de părere că dacă finanțatorul Neluțu Varga va veni și cu niște prime ar putea să-i motiveze suplimentar pe jucători.

ADVERTISEMENT

”Din punctul meu de vedere, favorită la campionat este CFR Cluj, pentru că nu are nicio presiune. Însă, pe Craiova toată lumea a văzut-o favorită, a văzut-o campioană și ați văzut ce s-a întâmplat cu FC Argeș. Eu cred că ei (n.r. – Universitatea Craiova) nu au pedigree de campioană, iar CFR vine dintr-o postură foarte bună. Știu ce înseamnă CFR, știu ce înseamnă Neluțu Varga, iar Pancu e o fiară.

M-a surprins rezultatul de aseară, chiar dacă mă așteptam că o să fie foarte mare presiune pe Craiova. Și s-a văzut. E clar că au șansa lor la titlu, dar trebuie să se focuseze la toate meciurile. Aseară mi s-au părut foarte moi.

ADVERTISEMENT

CFR nu are ce să piardă, vine din postura de outsider, n-au nicio presiune. Vă dați seama unde au fost ei și unde sunt acum? După situația financiară pe care au avut-o și dacă Neluțu o să vină acum cu niște prime consistente, vă dați seama că vor zburda”, a declarat Vulturar, emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Derby-ul cu U Cluj, marele hop pentru CFR

Agentul de jucători consideră că duelul dintre U Cluj și CFR va avea o importanță hotărâtoare în lupta la titlu și a dezvăluit faptul că pe Rapid și Dinamo nu le vede să aibă forța de a se implica în această bătălie.

ADVERTISEMENT

”(n.r. – Cât de important este pentru campionatul meciul de luni U Cluj – CFR?) Cred că acesta va fi hop-ul CFR-ului. Bine, nu trebuie să desconsiderăm nici pe U Cluj, care a făcut lucruri foarte bune. Și ei vin tot așa, ca CFR, de nicăieri. Și ei au avut șanse destul de mici la play-off și acum sunt la câteva puncte de primul loc.

Nu le văd favorite la campionat pe Rapid și Dinamo. Se poate întâmpla orice, mai ales că acest campionat a fost unul nebun. (n.r. – Vezi o bătălie între Craiova și cele două din Cluj?) Da, iar CFR are șanse foarte mari. Depinde de ce o să se întâmple în derby-ul Clujului”, a spus Florin Vulturar, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova se teme de CFR și U Cluj

Sorin Cârțu, președintele onoare al Universității Craiova, a recunoscut la FANATIK SUPERLIGAse teme de cele două echipe din Cluj și a mărturisit că și-ar fi dorit ca în locul uneia dintre acestea în play-off să ajungă FCSB.

”Nimeni nu ia în calcul cele două echipe din Cluj. Politicul sportiv (n.r. – ironic). Mult de tot o să se ajute (n.r. – CFR și U Cluj). (n.r. – Voi jucați împotriva unui balaur cu două capete, acolo, la Cluj) Așa e. Eu știu treaba asta. De ce ziceam eu că e mai bine să vină FCSB pe locul 6, decât CFR Cluj sau U Cluj?

Pe mine mă îngrijorează că în primele 6, în disputa pe care o vom avea, sunt două echipe din Cluj. Ele sunt meritoriu acolo, nu spun nimic. (n.r. – Crezi că Neluțu nu o să îl ajute pe Boc sau invers?) Eu nu m-am exprimat în sensul ăsta. Tu ai o mai mare libertate în sensul ăsta.

Pe mine mă îngrijorează că jucăm cu două echipe din Cluj. Faptul că tu extrapolezi că se pot ajuta, eu nu pot spune așa ceva. Eu sunt într-o poziție în care nu îți pot dreptate. (n.r. – O să îmi dai dreptate peste câteva etape din play-off) Vorbim între patru ochi”, a afirmat Cârțu.

Florin Vulturar o vede pe CFR Cluj favorită la titlu