Life

Semnul divin care i s-a arătat chiar înainte de accident. Emily Burghelea a fost la un pas de moarte: „Dumnezeu ne-a protejat”

Emily Burghelea spune că a primit un semn divin, cu câteva clipe înainte de accident. Ce a văzut vedeta în fața mașinii sale este incredibil.
02.07.2024 | 22:21
Semnul divin care i sa aratat chiar inainte de accident Emily Burghelea a fost la un pas de moarte Dumnezeu nea protejat
Emily Burghelea, semn divin înainte de accident. Foto: instagram.com
ADVERTISEMENT

Emily Burghelea nu își poate explica cum a scăpat cu viață în urma accidentului. Spune că a fost o intervenție divină de la Dumnezeu.

Semnul divin care i s-a arătat chiar înainte de accident. Emily Burghelea a fost la un pas de moarte

Emily Burghelea și-a văzut viața trecând prin fața ochilor. Ea a fost implicată într-un accident rutier cumplit, pe când se îndrepta spre aeroportul din Mauritius. Vedeta spune că a primit un semn divin, cu doar câteva secunde înainte de impact.

ADVERTISEMENT

Emily Burghelea se întorcea acasă din vacanță când taxiul în care se afla a izbit din plin un tir parcat pe marginea drumului. Aceasta este convinsă că nu ar mai fi acum în viață dacă Dumnezeu nu ar fi protejat-o în acel moment fatal.

După ce și-a revenit din șoc, colaboratoarea emisiunii „Săriți de pe fix”, de la ProTv, a postat în mediul online mai multe imagini prin care a descris în detaliu toată experiența terifiantă. Emily spune că a văzut pe geamul mașinii un înger alb care și-a deschis aripile în fața mașinii, cu doar câteva secunde înainte să se izbească de tir.

ADVERTISEMENT

„Înainte de impact am avut o premoniție și mi-am imaginat un înger alb care-și deschide aripile în fața mașinii noastre… Cred că acela a fost Însuși Dumnezeu care ne-a protejat și ne-a călăuzit și ne-a dat putere și ne-a dat viață ca eu să pot scrie acum, aici, Slavă Domnului! Dumnezeu există și face minuni! Noi suntem dovada vie!”

Prin ce a trecut Emily Burghelea după impactul mașinii

După momentul accidentului, Emily a rămas conștientă și a reușit să iasă din autoturismul grav avariat. În mașină se afla și nașa ei, pe care a reușit să o liniștească. Cele două au ajuns într-un final la aeroprt, care se afla la doar 5 minute distanță.

ADVERTISEMENT

„Știam că lucrurile nu pot rămâne așa. Mai avem multe de fpcut înainte să murim. Imediat după accident, cu toată durerea, am ridicat-o pe nașa de jos și i-am zis că avem o singură variantă. Să ne rugăm să ajungem acasă! Nașa întrebă disperată “Where is my son” și nu răspundea la alte întrebări pînă când i-am zis. Fiul tău este bine! Te așteapta la aeroport! Vrei să-l vezi? Ridică-te, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea putere, și hai să-l vezi pe băiețel! Este la aeroport, te așteaptă, hai să plecăm împreună acasă!

Am vorbit direct cu subconștientul ei și Dumnezeu a ascultat, pentru că s-a ridicat, s-a scuturat, și a început să vorbească cu cei din jur ca și cum nimic nu s-ar fi intamplat, am urmat o procedură rapidă și conduse de unul dintre polisțiști, am ajuns la aeroport în timp util să putem să ne îmbarcăm în avionul pentru care aveam biletele”, a scris Emily pe contul ei de Instagram, potrivit wowbiz.ro.

ADVERTISEMENT

Clipe de coșmar pentru Emily Burghelea, în vacanța din Mauritius

Vedeta și nașa ei au ajuns la timp în aeroportul din Mauritius și au prins avionul spre casă. Când a văzut-o și a aflat ce s-a întâmplat, soțul ei a fost profund șocat. Blondina era aproape desfigurată la față și plină de răni pe corp. În timpul decolării avionului, soțul ei, Andrei, nu se putea opri din tremurat, fiind compleșit de emoții. Ajunsă în țară, vedeta s-a îndreptat direct către spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale.

„Le-am spus tuturor că am avut un accident și că suntem bine, ne-au oferit scaune cu rotile care ne-au dus rapid până la ușa avionului, ne-au verificat și ne-au lasat să zburăm ca și cum Dumnezeu ne-a deschis toate porțile, să ne putem interna acasă! Am avut credința că este posibil, și cu ajutorul lui Dumnezeu, imposibilul a devenit posibil!

Privind în urmă, am riscat foarte mult însă în acele clipe, simțeam cum pașii ne sunt călăuziți divin iar Dumnezeu ne-a dat putere și a ales cea mai bună cale pentru noi! Cînd ne-am vazut copiii am simțit cum o cascadă de fericire ne indundă sufletele, nu o să-i uit niciodată privirea lui Andrei dar noi eram bine, din cauza impactului corpurile erau calde, nu simțeam nimic… Doar adrenalină și o avalanșă de iubire din partea familiei care ne-a crezut moarte pentru câteva clipe….

La decolare Andrei mă ținea de mînă și îi tremura tot corpul, se uita la mine și era șocat, copleșit, uluit, ce am trăit eu dar ce a putut să trăiască el…. Eram în viață, eram împreună și am suportat zborul, din Africa până înapoi în România! A fost o minune. Cum am aterizat am ajuns de urgență la spital, unde am simțit că suntem salvate….”

ADVERTISEMENT