News

Senatorii și deputații vor fi sancționați mai aspru pentru absențele nemotivate din Parlament. Ce prevede hotărârea

Parlamentarii vor primi sacțiuni în cazul în care absentează nemotivat. Ce prevede hotărârea și care sunt noile reguli impuse deputaților și senatorilor
25.03.2025 | 19:23
Senatorii si deputatii vor fi sanctionati mai aspru pentru absentele nemotivate din Parlament Ce prevede hotararea
S-a majorat sancțiunea în cazul absențelor nemotivate din parlament. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Plenul reunit al Parlamentului a modificat regulamentul ce vizează deputații și senatorii. Astfel, absențele nemotivate vor fi sancționate. Cât vor pierde aceștia din indemnizație.

Parlamentari sancționați din cauza absențelor

S-a hotărât majorarea sancțiunilor pentru parlamentarii care lipsesc nemotivat la activități. Proiectul votat de plen prevede că o absență va aduce cu sine reținerea a 5% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului.

ADVERTISEMENT

337 de deputați și senatori au votat „pentru” hotărârea, iar 10 au votat „împotrivă”. De asemenea, au fost și alte 51 de persoane care s-au abținut.

„Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor”, se arată în hotărâre.

ADVERTISEMENT

În acest context, absențele pot fi motivate de liderul de grup. Astfel, senatorii pot cere ca absențele să le fie motivate în cazul în care lipsesc pentru a rezolva probleme legate de exercitarea mandatului sau pentru rezolvarea unor probleme personale.

„În situația în care deputatul sau senatorul absentează de la lucrările Camerei din cauza unor situații neprevăzute, acesta se poate adresa în scris Biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor absențe”, arată legea.

ADVERTISEMENT

Așadar, se mai consideră absent motivat dacă deputatul sau senatorul este în concediu medicale sau dacă are aprobare din partea liderului de grup sau de la Biroul permanent, după caz.

ADVERTISEMENT

În acest context, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, i-a îndemnat pe parlamentari „la mai multă responsabilitate” în activitatea Legislativului.

„Facem ordine în activitatea Parlamentului şi introducem măsuri mai ferme pentru a asigura prezenţa activă a parlamentarilor. Cei care nu se prezintă la muncă vor fi sancţionaţi mai sever! Mâine, Plenul comun va discuta propunerea ca absenţele nemotivate să fie sancţionate mai aspru: 5% din indemnizaţia lunară brută, faţă de 1% cât era anterior.

O schimbare care îi vizează inclusiv pe cei care, din motive politice, aleg să nu îşi îndeplinească responsabilităţile, aşa cum fac zilele acestea parlamentarii formaţiunilor izolaţioniste, care au intrat într-o aşa-zisă „grevă” pentru a evita prezenţa la votarea legilor. Responsabilitatea şi seriozitatea trebuie să fie priorităţi pentru orice parlamentar”, a transmis Abrudean, luni, pe platformele sociale.

Această decizie vine după ce deputatul USR Ionuţ Moşteanu a anunțat că membrii AUR și POT au spus că sunt în grevă și nu vin la ședință, însă au semnat prezența pentru a lua indemnizația de ședință în valoare de 261 de lei.