Senatorii vor discuta marţi DIN NOU cazul Şova

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
01/06/2015, 20:14
Senatorii vor discuta marţi DIN NOU cazul Şova

Membrii Comisiei juridice urmeaza sa formuleze un proiect de hotarare referitor la modul in care trebuie aplicata decizia CCR prin care a fost declarata neconstitutionala Hotararea Senatului privind rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD, scrie Agerpres.

Saptamana trecuta, Comisia juridica a analizat motivarea deciziei Curtii si, desi in urma discutiilor s-au desprins doua variante de lucru, niciuna dintre acestea nu a putut fi adoptata prin vot, astfel ca punctul de vedere inaintat conducerii Senatului a cuprins atat propunerea PNL, cat si pe cea a PSD.

Concret, varianta propusa de catre liberalii juristi, prin vocea presedintelui Comisiei juridice, Catalin Boboc, vizeaza reinterpretarea votului dat in cazul Sova, in timp ce varianta propusa de catre social-democratul Ioan Chelaru presupune reluarea intregii proceduri, inclusiv a votului, argumentul lui Chelaru fiind acela ca “CCR declarand neconstitutionala o hotarare a Senatului a invalidat intreaga procedura care a avut loc atunci cu privire la domnul Sova”.

“Punctul de vedere al Comisiei juridice (solicitat de Biroul permanent – n.r.) a avut doua propuneri, dar niciuna, din nefericire, nu a intrunit numarul de voturi necesar pentru a fi adoptata. Una a fost respinsa (reinterpretarea votului – n.r.), iar alta (reluarea procedurii – n.r.) nu a intrunit numarul de voturi pentru a fi adoptata. Luand act de aceasta situatie, Biroul permanent a decis ca pana marti Comisia juridica sa elaboreze o hotarare cu privire la ceea ce trebuie facut (in cazul Sova – n.r.), care va fi supusa plenului”, a explicat vicepresedintele social-democrat al Senatului Cristian Dumitrescu, dupa sedinta Biroului permanent de martea trecuta.

Si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, s-a exprimat, saptamana trecuta, pe marginea acestui subiect, afirmand ca in situatia in care Comisia juridica, din considerente de cvorum si de majoritate, nu va ajunge la o concluzie, plenul Senatului urmeaza sa transeze acest caz.

“Daca avem din partea Comisiei juridice o propunere articulata, care a primit votul in comisie, atunci o supunem pe aceea plenului, care poate sa o accepte sau poate sa o respinga. Daca in comisie nu se ajunge la nicio propunere pentru ca nu pot sa intruneasca votul majoritar, atunci in plen incep discutiile, vin propunerile, de exemplu, ale liderilor grupurilor parlamentare sau ale celorlalti senatori si se supun acelea la vot”, a subliniat Tariceanu, miercurea trecuta.
Senatorii juristi se reunesc marti in sedinta, incepand cu ora 10,30.

Sursă: www.stirileprotv.ro

Închide ×