News

Senatorul Emanoil Savin a plecat din PSD. Anunțul a fost făcut chiar de la tribuna Parlamentului

25.09.2019 | 16:25
Senatorul Emanoil Savin a plecat din PSD Anuntul a fost facut chiar de la tribuna Parlamentului

PSD a primit o lovitură puternică din interior la ultima ședință de Senat, chiar de la tribuna Parlamentului. Astfel, în momentul în care senatorul Emanoil Savin a fost informat că urmează să primească o funcție într-o comisie importantă a legislativului, acesta a anunțat că „nu mai este cazul” și că va activa mai departe ca independent, spre uimirea colegilor săi social-democrați.

Senatorul Emanoil Savin s-a despărțit de PSD de la tribuna Parlamentului

Decizia lui Savin a venit ca o surpriză pentru PSD. Momentul ales de el să își anunțe plecarea din partid a venit chiar când i se propusese o funcție importantă: „Domnul Emanoil Savin îl înlocuieşte la Comisia de apărare pe domnul Mihai Fifor în calitate de senator şi preia, totodată, funcţia de secretar în cadrul acestei comisii”, anunțase în plen liderul senatorilor PSD, Radu Preda.

Propunerea urma să fie supusă votului în plen, dar Emanoil Savin a anunţat imediat de la tribuna Senatului că își dorește să devină independent. „Vreau să îi mulţumesc domnului lider de grup, dar nu mai era nevoie. Nu mai voiam această funcţie. Începând de astăzi mă declar senator independent, neafiliat”, a spus Savin, spre uluirea foștilor colegi de partid.

Emanoil Savin a plecat din PSD
Emanoil Savin a plecat din PSD chiar în timpul ședinței parlamentului *foto: mediafax

Reacția președintelui Senatului, după „trădarea” senatorului Savin

Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a ținut să îl felicite pe Emanoil Savin pentru decizia luată: „Cred că aţi găsit cel mai bun moment să faceţi acest anunţ. Vă felicit”. Radu Preda a retras apoi propunerea privind înlocuitorul secretarului Comisiei de apărare și nu a mai fost supusă votului plenului.

Plecarea lui Savin reprezintă încă o lovitură pentru PSD, care mai pierde un senator. El s-ar putea să se numere printre parlamentarii PSD despre care sursele politice susțin că au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.