News

Senatul a votat măsurile stării de alertă! Principalele prevederi ale legii

12.05.2020 | 21:07
Senatul a votat masurile starii de alerta Principalele prevederi ale legii
ADVERTISEMENT

Plenul Senatului a adoptat marţi, prin vot telefonic, proiectul de lege cu măsurile care pot fi impus în stare de alertă, care va fi instituită începând cu data de 15 mai, adică imediat după încetarea stării de urgenţă.

Senatul a votat măsurile stării de alertă! Principalele prevederi ale legii

Legea trebuie să fie votată şi în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Votul din Camera Deputaţilor va fi luat în cursul zilei de miercuri.

ADVERTISEMENT

Printre noutăţile votate în Senat, faţă de varianta înainteată de Guvern se numără:

1. Starea de alertă nu poate depăși 30 de zile şi poate fi prelungită cel mult încă 30 de zile, deci în total starea de alertă poate dura maximum 60 de zile.

2. Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, masura trebuie încuviinţată de Parlament. Dacă Parlamentul respinge, starea de alertă încetează

ADVERTISEMENT

3. În cazul angajaţilor din instituţiile implicate în lupta anti-coronavirus se poate dispune detaşarea pe o distanţă de maximum 50 km de domiciliu şi cu decontarea cheltuielilor de transport şi doar cu acordul prealabil al angajatului. De asemenea, desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă se poate face doar cu consimţământul angajatului.

4. Se poate servi mâncare și băutură doar la terase.

5. Suspendările din funcții în administrație nu se poate face pentru funcții elective și nu pentru orice motiv: doar în cazurile unde s-a adus atingere direct luptei contra COVID-19.

ADVERTISEMENT

Guvernul a adoptat în şedinţa de luni proiectul de lege

Guvernul a adoptat în şedinţă un proiect de lege care conţine măsurile care ar urma să intre în vigoare după data de 15 mai. Însă, acest proiect trebuie să fie aprobat şi în Parlament, unde a suferit deja mai multe modificări. Însă, situaţia nu este simplă. Avocatul Poporului a contestat deja starea de alertă la Curtea Constituţională, care ar urma să ia joi o decizie la această seszare.

Potrivit proiectului de lege, se vor putea face angajări fără concurs în domeniul medical pe durata stării de alertă, masca de protecţie va fi obligatorie în spaţiile publice închise, iar slujbele religioase vor putea fi desfăşurate cu condiţia menţinerii distanţării sociale.

ADVERTISEMENT
Tags: