ADVERTISEMENT
Carousel hot news

Steliştii nu concep un play-off fără Dinamo: “Asta chiar ar fi urât!”

Dinamo se află în acest moment pe poziţia a şaptea în clasamentul din Liga 1 Betano, la două puncte de primul loc care duce în play-off, care este ocupat acum de Poli Timişoara. "Câinii"...
Autor: Alex Bradescu | 30.09.2017 | 18:19
Steliştii nu concep un play-off fără Dinamo:

Dinamo se află în acest moment pe poziţia a şaptea în clasamentul din Liga 1 Betano, la două puncte de primul loc care duce în play-off, care este ocupat acum de Poli Timişoara. “Câinii” joacă împotriva celor de la Astra sâmbătă, de la ora 20.30. Giurgiuvenii sunt pe poziţia a cincea şi contracandidaţi ai celor din Ştefan cel Mare pentru un loc în prima parte a campionatului.

ADVERTISEMENT

Fotbaliştii celor de la FCSB sunt siguri că Dinamo va prinde totuşi play-off-ul, mai ales că nu concep ca alte două episoade din eternul derby să nu fie oferite spectatorilor în primăvara anului următor. ”Un play-off fără Dinamo ar fi destul de trist, ar fi urât. Eu cred totuşi că vor prinde play-off-ul”, a afirmat Daniel Benzar la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Sepsi.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Ce spun steliştii că trebuie să facă în Sepsi – FCSB

Foarte probabil, fratele mai mic al lui Romario Benzar se va regăsi în primul 11 al lui Nicolae Dică în partida împotriva celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, după ce antrenorul celor de la FCSB anunţase că va menaja pe mulţi dintre fotbaliştii care au fost titulari în grupele Europa League, la victoria din Elveţia împotriva celor de la Lugano, scor 2-1.

“Nu mi-a zis încă dacă o să fiu titular. Oricând va apela la mine voi da totul pentru a-mi ajuta echipa. Eu îmi propun să joc cât mai multe minute şi să-mi ajut echipa cât pot de mult”, a declarat Benzar, care şi-a spus părerea şi despre partidă: ”Sper să începem foarte bine jocul. Au o echipă bună şi dacă nu vom fi atenţi ne vor pune probleme. Trebuie să deschidem repede scorul”.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!