Vezi aici cele mai importante faze.
Min. 90+6. Final de meci la Sf. Gheorghe și calificare!
Min. 90+5: GOOOL Sepsi! Alimi transformă lovitura de pedeapsă.
Min. 90+3: Din nou penalty pentru Sepsi!
Min. 90: GOOOL Sepsi! Varga înscrie cu un șut la colțul scurt după o preluare superbă pe piept.
Min. 70: GOOOL Sepsi! Aganovic marchează imediat după ce a fost introdus pe teren, din pasa excelentă a lui Cosmin Matei.
Min.59: Covăsnenii, aproape de 2-0 la o ocazie a lui Păun.
Min. 48: Șansă bună pentru Sepsi! Ștefănescu intră în careu și șutează la poarta bulgarilor, însă Busatto respinge.
Min.46: A început repriza a doua.
Min.45+5: Pauză pe Sepsi Arena.
Min. 19: GOOOL Sepsi! Cosmin Matei marchează de la punctul cu var.
Min.17: Penalty pentru Sepsi, după un fault al portarului lui CSKA la Marius Ștefănescu!
Min. 1: A început partida de la Sfântu Gheorghe!
Echipele de start la meciul Sepsi Sf. Gheorghe – CSKA Sofia.
Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – CSKA Sofia are loc joi, 3 august, cu începere de la ora 20:00, în cadrul manșei secunde a turului 2 preliminar din Conference League. Covăsnenii au făcut un meci excelent tactic în capitala Bulgariei, reușind să câștige cu 2-0, prin golurile marcate de Păun și Varga. Învingătoarea din această dublă va da în turul 3 preliminar peste câștigătoarea dintre Aktobe din Kazahstan și Torpedo Kutaisi din Georgia, prima impunându-se cu 4-1 pe terenul celeiltate.
Confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – CSKA Sofia se desfășoară joi, 3 august, de la ora 20:00, pe stadionul echipei covăsnene, care se află la 90 de minute de o mare performanță la nivel european. Dacă se va califica în turul 3 preliminar al Conference League, ar urma să întâlnească cel mai probabil pe Aktobe din Kazahstan și poate spera la o prezență în play-off-ul competiției.
Succesul reușit în urmă cu o săptămână la Sofia cu scorul de 2-0 a creat un interes major în rândul susținătorilor lui Sepsi și nu numai, astfel încât oficialii clubului au anunțat faptul câ se va disputa returul cu casa închisă. Toate biletele au fost epuizate, iar câteva sute de bulgari vor ajunge miercuri după-amiază sau joi dimineața la Sfântu Gheorghe.
Partida Sepsi Sf. Gheorghe – CSKA Sofia se joacă joi, 3 august, de la ora 20:00 pe noul și modernul stadion al echipei covăsnene, în manșa secundă a turului 2 preliminar al Conference League. Ea va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport 3 și Prima Sport 3. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
Ca în toatâ România și o mare parte a Europei, în special spațiul balcanic, și la Sfântu Gheorghe joi, 3 august, vremea va fi călduroasă și fără vreo amenințare de ploaie. Totuși, aici maxima va ajunge la amiază doar la 32 de grade, mult mai suportabil decât la București, Erevan sau la Adana. La ora partidei vor fi cu maxim două grade mai puțin. Arbitrul meciului este albanezul Eldorjan Hamiti, 40 de ani.
Sepsi pleacă în acest meci dintr-o postură puțin sperată înainte de partida tur de la Sofia, pe care a câștigat-o cu 2-0. Dar antrenorul Liviu Ciobotariu spune că ar fi o imensă eroare să se considere calificați, motiv pentru care pentru prima oară este posibil să renunțe la fundașul dreapta Oteliță, foarte bun până acum, să joace Ciobotariu Junior, iar în centru lângă Bălașa să apară puternicul Ninaj.
La CSKA Sofia a fost un adevărat seism după eșecul din tur. Antrenorul Sasha Ilic a fost concediat și în locul său a revenit tot un tehnician cu sorginte sârbă, Nestor El Maestro, născut Jevtic, 40 de ani, de la vârsta de opt ani stabilit în Anglia. A cerut la 18 ani schimbarea numelui sârb pentru a se delimita și de rudele și de compatrioții săi pentru războiul din anii 90 în care a fost implicată țara sa de baștină. În primul mandat la ȚSKA a fost concediat după opt luni, deși făcuse 45 de puncte în 20 de meciuri. Îi are acum absenți pe fostul jucător al Farului De Nooijer, Mattheij și B. Moreno.
Casele de pariuri oferă la acest meci o mostră de maximă confuzie. Covăsnenii au câștigat clar cu 2-0 la Sofia, dar la retur echipa care pleacă într-un ușor avantaj este cea bulgară, care e văzută favorită pentru a se impune pe terenul celor de la Sepsi. CSKA are cota de 2,50 la victorie, față de 2,90 pentru gazde. La opțiunea „cine merge mai departe” lucrurile se schimbă radical, Sepsi având o cotă minusculă de 1,10 și cei de la CSKA Sofia un uriaș 7,00!
Șansă dublă „1X” are cotă de 1,55, iar șansă dublă „X2” de 1,45. Gol marcat de echipa lui Liviu Ciobotariu ajunge la cota de 1,45 și o reușită a bulgarilor e puțin mai jos, la 1,40. Cei de la CSKA spun că încă nu s-a compromis de tot calificarea și că vin să întoarcă handicapul din partida tur.