Vezi aici cele mai importante faze.
Min.26: Meciul a fost reluat timp de câteva zeci de secunde. Scandările fanilor au continuat și arbitrul Chivulete a trimis definitiv echipele la cabine.
Min.25: Andrei Chivulete a întrerupt meciul și a trimis echipele la vestiare din pricina scandărilor xenofobe!
Min.11: Andre Duarte trimite cu capul spre poartă, dar Roland Niczuly intervine.
Min.1: Start meci.
Sepsi Sf.Gheorghe: Niczuly – Dimitrov, Ciobotariu, Bălașa, Dumitrescu – C. Matei, Păun, Aganovic – Tudorie, Safranko, Ștefănescu. Rezerve: Began – Ninaj, M. Tamas, Ispas, Francisco Junior, I. Gheorghe, Achahbar, A. Șerban, Rondon. Antrenor: Cristiano Bergodi.
FC U Craiova 1948: Gurău – Paramatti, Duarte, Agostinho Henriques, Huyghebaert – D. Albu, Vl. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – Chițu. Rezerve: R. Popa – Negru, Mascarenhas, Zanfir, Van Durmen, Asamoah, Ganea, Ibrahim, Blănuță. Antrenor: Nicolo Napoli
Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948 are loc duminică, 29 ianuarie, cu începere de la ora 16:00, în etapa 23 din SuperLiga. Covăsnenii au început anul în genunchi, 0-3 în Giuleşti, cu Rapid şi vor acum primele puncte din 2023. Oltenii au remizat acasă cu penultima clasată, UTA, antrenorul Nicolo Napoli fiind aspru criticat de familia Mititelu, care patronează clubul. Este un duel al antrenorilor italieni. Sepsi ocupă locul 6, ultimul de play-off, cu 32 de puncte, FC U Craiova e pe locul 11, cu 24 de puncte.
Confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948 se desfăşoară duminică, 29 ianuarie, de la ora 16:00, pe noul şi modernul stadion al covăsnenilor, construit cu finanţare masivă din partea guvernului Ungariei. Spre deosebire de multe alte terenuri din SuperLiga, care parcă sunt de judeţean, cel de la Sf. Gheorghe se prezintă în condiţiuni incomparabil mai bune.
Conducerea clubului local a făcut apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la acest prim meci acasă din 2023, pentru a fi un rezultat pozitiv şi a consolida locul de play-off, care nu ar putea fi pus în pericol de Petrolul, cu grave probleme financiare ci numai de FC Hermannstadt, dacă îşi va primi înapoi cele 9 puncte de penalizare pe motive financiare, atunci sibienii făcând 33 de puncte.
Partida Sepsi Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948 se joacă duminică, 29 ianuarie, de la ora 16:00, pe stadionul echipei covăsnene care poartă acelaşi nume ca al echipei şi va fi transmisă la televizor pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
La Sfântu Gheorghe, capitala judeţului Covasna, este ceva obişnuit să avem o vreme rece, de aici spre Miercurea Ciuc aflându-se zona cu temperaturile cele mai scăzute în mod frecvent la nivelul ţării. Totuşi, nu va fi excesiv de frig, ceva în jurul a 0 grade sau poate un grad sub zero. Bucureşteanul Andrei Chivulete va conduce acest meci.
Antrenorul Cristiano Bergodi, care după eşecul din Giuleşti şi-a asumat întreaga responsabilitate, nu are probleme de lot pentru meciul cu FC U Craiova 1948. Deşi l-a readus pe atacantul slovac Pavol Safranko Bergodi pare decis să acorde prima şansă lui Tudorie, motiv pentru care un alt atacant, Rondon, a fost tras în zona mediană.
Nicolo Napoli a rămas fără cel mai important om din defensivă, grecul Papadaopoulos, care a dorit rezilierea contractului, dar faptul că portughezul Andre Duarte a revenit la echipă cu toate forţele, renunţând la forţarea unui transfer, este un câştig, lusitanul făcând linie cu italianul Paramatti.
Casele de pariuri sunt convinse de faptul că echipa din Sfântu Gheorghe are mari şanse să ia cele trei puncte în întâlnirea cu gruparea din Bănie, motiv pentru care au acordat pentru victoria gazdelor cota de 1,80 iar pentru cea a formaţiei lui Nicolo Napoli cota 5,00. Şansă dublă X2 are cotă de 1,80 iar un gol înscris de craioveni valorează 1,75.
Avem un singur precedent la Sfântu Gheorghe, în timp ce la Craiova s-au jucat patru meciuri, dintre care unul de Cupă. Sepsi s-a impus în acel joc disputat în martie 2022 cu scorul de 2-1, replica oltenilor fiind una foarte bună. Au marcat atunci Ştefănescu şi Tudorie respectiv Bauza, toţi trei urmând a se revedea acum, în etapa 23 din SuperLiga acestui sezon.