Fotbal intern

Sepsi Sf. Gheorghe, primă dublă pentru victoria cu CFR Cluj! Laszlo Dioszegi: „Gata cu blaturile în anul 2021”. Exclusiv

10.05.2021 | 21:57
Sepsi Sf Gheorghe prima dubla pentru victoria cu CFR Cluj Laszlo Dioszegi Gata cu blaturile in anul 2021 Exclusiv
Fotbalistii de la Sepsi se bucura dupa golul victorios marcat in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Sepsi Sfantu Gheorghe, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, luni 10 mai 2021. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Sepsi Sf. Gheorghe a dat lovitura și a învins pentru prima oară în istorie CFR Cluj. A fost 1-0 pentru echipa patronată de Laszlo Dioszegi, care va băga mâna adânc în buzunar pentru a premia cele trei puncte.

Sepsi a jucat în Gruia pe primă dublă, la fel cum s-a întâmplat și la partida tur, dar acolo covăsnenii nu au reușit să intre în posesia banilor. Din informațiile FANATIK, fiecare jucător al lui Leo Grozavu va încasa 1800 de euro pentru victoria de pe terenul campioanei CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Sepsi Sf. Gheorghe, primă dublă promisă de patronul Laszlo Dioszegi pentru victoria istorică de pe terenul lui CFR Cluj

Sepsi Sf. Gheorghe s-a dus la Cluj decisă să pună capăt acuzelor venite după aproape fiecare partidă împotriva celor de la CFR. Formația covăsneană nu izbutise niciodată să bată CFR, astfel că se discuta asiduu despre vasalitatea existentă între cele două echipe.

După meciul din turul play-off-ului, decis de penalty-ul transformat de Deac după hențul lui Dimitrov, Laszlo Dioszegi a ieșit iar în fața camerelor vorbind despre speculațiile pe care se fac pe seama echipei sale atunci când dă ochii cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Nu avem nicio treabă cu CFR. Eu vin din mijlocul suporterilor și știu ce înseamnă când un club joacă pentru altcineva. Mi-ar plăcea să batem CFR-ul  la returul de la Cluj și să terminăm cu speculațiile”, spunea Dioszegi după acel 0-1 din 21 aprilie.

Deși părea greu de crezut, Dioszegi și băieții săi au dat lovitura chiar în Gruia. Iar această „lovitură”, care demontează și mitul „satelitului”, îl costă pe Dioszegi 1800 de euro de căciulă. Primă dublă, pentru că, în mod normal, o victorie este premiată la Sepsi cu 900 de euro.

ADVERTISEMENT

Leo Grozavu și elevii săi au avut primă dublă și la victoriile cu FCSB, de la Giurgiu, și cu Craiova!

Ceea ce au reușit elevii lui Leo Grozavu pe terenul campioanei CFR Cluj, anume încasarea unei prime de 1.800 de euro, a devenit regulă la Sepsi în ultimele săptămâni.

FANATIK a aflat că trupa din Sfântu Gheorghe a jucat pe prime duble (și le-a câștigat) și la meciurile cu FCSB, de la Giurgiu, dar și runda trecută acasă, cu Craiova lui Ouzounidis. În doar câteva săptămâni, Sepsi a izbutit să învingă toate cele trei echipe care se băteau la titlu la începutul play-off-ului, pe două dintre ele în deplasare!

ADVERTISEMENT

„Băieții au avut într-adevăr primă dublă pentru victoria cu CFR Cluj și o merită cu prisosință! Dar cel mai important lucru pentru noi este că am demonstrat întregii țări că Sepsi OSK joacă doar pe teren orice meci. Și sper că s-au terminat odată pentru totdeauna discuțiile astea despre blaturi, despre meciuri aranjate sau meciuri vândute în anul 2021. Mai ales când vine vorba despre Sepsi. Am fost mereu, suntem și vom fi o echipă curată din toate punctele de vedere” – Lazslo Diosezgi, în exclusivitate pentru FANATIK după CFR – Sepsi 0-1

În ceea ce privește meciul de la Cluj, din informațiile noastre un rol important în motivarea jucătorilor l-a avut și „ cazul Bouhenna”, fostul căpitan care a semnat cu CFR fără să-i anunțe pe Laszlo Dioszegi și pe ceilalți oficiali ai covăsnenilor. Modul cum s-a realizat „transferul” a creat în vestiar un pol anti-clujeni în ultimele zile.

ADVERTISEMENT