Șerban Copoț, soția și copiii lor au fost infectați cu Covid-19. Prezentatorul de la Antena 1 a dat vestea pe rețelele de socializare, precizând că și-a pus speranța în Dumnezeu pentru a se vindeca.
Șerban Copoț a mai spus că el și familia sa sunt acum bine, dar săptămâna trecută, atunci când au aflat, de fapt, că au contaminat virusul, nu au avut o stare bună.
”Săptămâna trecută am făcut toti Covid. Emoții mari, febră foarte mare, dar acum suntem bine”, a scris Șerban Copoț pe facebook.
Fostul membru al trupei Animal X a subliniat că s-a rugat la Dumnezeu ca să scape de cumpăna care i s-a ivit în cale. Totodată, a mai punctat că are o relație specială cu El, deși nu se consideră ușă de biserică.
”De fiecare data când sunt în cumpănă îmi ridic privirea şi cerşesc de la Doamne-Doamne milă şi putere. Deşi nu rup uşa bisericilor, ştiți de ce cred că mă ajută?
Pentru că nu uit niciodată să Îi mulțumesc pentru absolut tot ce am. În orice moment de bucurie, de linişte sau de împlinire Îl chem în gând alături de mine pentru că mi se pare normal să Îl am oaspete şi atunci când mi-e bine. Pace şi multă sănătate, dragilor!”, a mai scris Șerban Copoț.
Prezentatorul de la Antena 1 a mai transmis că s-a îndreptat către divinitate în urma unei experiențe dificile din viață. De altfel, a mai precizat și că nu se va mai exprima pe această temă pentru că nu vrea să pară ”că se bate cu crucea în piept”.
”Consider prea intimă relația cu El, aşadar va fi singura postare pe acest subiect şi nu vreau să pară că ma bat cu crucea în piept.
Respect toate opiniile şi religiile şi am făcut aceasta mărturisire pentru că am trecut printr-o cumpănă a vieții care te aruncă într-o introspecție mai profundă decât bani/job/succes etc.”, a mai relatat Șerban Copoț.
Referitor la cazurile de coronavirus, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.319 persoane depistate pozitiv cu SARS-COV2 , 16 decese din cauza virusului și 245 pacienți la ATI.