Sporturi

Serena Williams a jucat tenis contra a cinci bărbați. Video. Ce s-a întâmplat când americanca a servit

22.07.2019 | 15:13
Serena Williams s-a distrat copios, jucând cu cinci bărbați tenis

Serena Williams pare să fi depășit cu ușurință înfrângerea suferită în fața Simonei Halep în finala de la Wimbledon. Jucătoarea americană s-a distrat copios zilele trecute, când a participat la o acțiune inițiată de societatea YouGov. Întrebarea care se punea era dacă mai mulți bărbați, jucători amatori, ar putea să îi facă față cu măcar un singur punct serviciului Serenei Williams.

Serena Williams a jucat tenis cu cinci bărbați

S-a deschis și un sondaj pe această treamă și nu au fost puțini cei care au avut părerea că mai mulți bărbați aflați de cealaltă parte a fileului nu ar avea cum să nu facă față serviciului americancei. A fost contactată jucătoarea și întrebată dacă ar dori să participe la această acțiune, pentru a se vedea concret cum stau lucrurile.

Serena a fost extrem de amuzată și a fost de acord să se treacă la fapte. Pe teren a apărut mai întâi un prim adversar, care evident că nici nu a văzut mingea expediată de americancă. Apoi numărul lor a crescut, progresiv, până la cinci, dar rezultatul a fost același. Mai mult, unul dintre aceștia a început să se tăvălească pentru faptul că a fost lovit cu mingea în picior.

Serena Williams a fost învinsă clar, în 56 de minute, în finala de la Wimbledon, de către Simona Halep

Serena Williams a făcut show

Nu a fost însă totul în acest exercițiu. După ce a răspuns practic la întrebarea dacă mai mulți bărbați la un loc pot returna serviciul Serenei aceasta a oferit adevărate mostre de virtuozitate și de precizie, reușind să lovească în mai multe rânduri o sticlă așezată în poziții dificile dincolo de fileu, ultima execuție fiind cu sticla în plină mișcare. Nu mai puțin de 12 milioane de vizualizări a acumulat acest clip.

În altă ordine de idei Serena Williams a început deja pregătirile în vederea participării la US Open, pentru că nu a renunțat nicicum la gândul de a cuceri al 24-lea trofeu de Grand Slam din carieră. Speră să poată reuși acest lucru acasă, în Statele Unite, hardul fiind o suprafață care se potrivește de minune stilului ei de joc.