Sporturi

Serena Williams a reacţionat după declaraţia oferită de Simona Halep: “Are dreptate”

09.08.2019 | 17:11
Serena Williams a reactionat dupa declaratia oferita de Simona Halep Are dreptate

În urma declarației oferite de Simona Halep despre faptul că îi este foarte greu să revină pe teren după o pauză de două săptămâni, mai ales pe hard, rivala sa, Serena Williams, a fost de aceeși părere cu românca. Aceasta a ținut să menționeze că a fost un sezon lung și destul de dificil, jucând în prima parte doar pe zgură, apoi pe iarbă, iar trecerea la turnee precum Rogers Cup sau US Open este dură, mai ales dacă faci pauză.

Ce spune Serena Williams despre declarația Simonei Halep: „Are dreptate!”

Întrebată ce părere are despre declarația Simonei Halep, Serena Williams a precizat că: „ Da și eu cred acest lucru, ai nevoie de ceva timp până să revii și să-ți intri în ritm, pentru că am avut un sezon lung atât pe zgură cât și pe iarbă, iar acum jucăm pe hard. Așa că totul este mai diferit, sau cel puțin asta simt eu. Deobicei eu nu resimt oboseala atât de tare, însă după acest sezon am început și eu să simt o greutate în mișcare.”

„Cu toate acestea mă simt bine și sunt încrezătoare că lucrurile vor reveni la normal cât de curând și să-mi intru în ritm jucând în această săptămână și în săptămâna viitoare.”, a mai adăugat aceasta.

Simona Halep Toronto
Serena Williams a reacţionat după declaraţia oferită de Simona Halep: “Are dreptate”

Ce a spus Simona despre oboseală

“Mă simt de parcă m-ar fi lovit trenul. Asta este cel mai rău pentru mine şi pentru corpul meu, să trec de la o perioadă de pauză, în care nu m-am antrenat deloc, la meciurile pe hard. E cel mai rău, dar trebuie să mă obişnuiesc şi să mă pregătesc bine pentru US Open.”, făcând această remarcă după vacanța de două săptămâni pe care și-a luat-o după câștigarea turneului de la Wimbledon din acest an.

Campioană la Wimbledon, Simona Halep a trecut de Svetlana Kuznetsova și de Jennifer Brady la turneul Rogers Cup din Toronto. Românca va da peste jucătoarea din Cehia în vârstă de 21 de ani, Marie Bouzkova, jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit niciodată până acum.

  • Marie Bouzkova a trecut în prima rundă de Leylah Fernandez, jucătoare care a făcut echipă la dublu cu Simona Halep