Serena Williams a debutat la Roland Garros cu o victorie chinuită împotriva sportivei din Rusia, Vitalia Diatcenko, scor 2-6, 6-1, 6-0. Jucătoarea din Statele Unite a avut un prim set de coșmar, iar la conferința de presă de după meci a declarat că la un moment dat nu mai putea să se miște.
Serena Williams a declarat că mereu este nervoasă înainte de debutul înainte de un Grand Slam și că la finalul primului set și-a spus că trebuie să schimbe rapid: “A fost straniu. Am devenit nervoasă şi picioarele mele au încetat să se mai mişte, de parcă aş fi avut pietre în picioare. Şi mi-am spus: ‘Trebuie să faci ceva’. Dar întotdeauna sunt nervoasă la începutul unui turneu de Grand Slam”
Americanca nu se aștepta la un debut atât de dificil la Paris, spunând că avea senzația că fiecare minge este lovită cu cadrul rachetei: “Fiecare minge lovită îmi dădea impresia că lovesc cu cadrul rachetei, dar eu nu lovesc cu cadrul. Şi în loc să se îmbunătăţească, a devenit din ce în ce mai rău. Dar am rămas pozitivă şi mi-am spus că nu pot decât să mă remontez. A fost un debut de meci straniu”
Problemele cu accidentările au chinuit-o pe Serena Williams în ultimul timp, însă fostul lider mondial are încredere că este pe drumul cel bun: “Am avut multe accidentări în ultimul timp. Deşi nu mă accidentez de obicei. Mi-am luxat glezna în Australia şi totul s-a degradat începând de aici. Dar cred că sunt pe cale să mă vindec”
Kim Clijsters, fostul lider mondial WTA, a declarat că Serena Williams nu poate fi scoasă din calculele pentru titlu la Roland Garros: “Cred că poate fi luată în calcul. Are atât de multă experiență, știe exact ce și cum să facă și când să facă, chiar dacă nu joacă în acel moment cel mai bun tenis al său. Nu cred că s-a discutat atât cât trebuia despre ceea ce a făcut ea anul trecut – să nu uităm că a jucat două finale de Grand Slam (n.r. Wimbledon și US Open) la atât de puțin timp după ce a devenit mamă.
Își dorește mereu să își îmbunătățească jocul, iar asta admir cel mai mult la ea. Sunt sigură că Serena a venit aici pentru a câștiga, nu doar pentru a vedea Parisul alături de familie și de a face niște cumpărături”, a declarat Clijsters pentru Hotnews.ro.
Serena Williams a jucat până acum doar 9 meciuri în actuala stagiune, iar în turul secund va juca împotriva învingătoarei din duelul dintre japoneza Kurumi Nara, venită din calificări, şi slovena Dalila Jakupovic.