Sporturi

Serena Williams îl ceartă pe antrenorul ei, Mouratoglu! Scandalul de la US Open nu s-a terminat

24.09.2018 | 16:52
Serena Williams il cearta pe antrenorul ei Mouratoglu Scandalul de la US Open nu sa terminat

Serena Williams nu a pus capăt scandalului de la US Open şi l-a certat în public pe antrenorul ei, Patrick Mouratoglu. Jucătoare americană s-a arătat extrem de deranjantă de faptul că francezul n-a susţinut-o în disputa pe care a avut-o cu cei de la WTA. Williams a făcut afirmaţiile în public, la un post de televiziune din Australia, pe un ton de-a dreptul revoltat. Serena nu înţelege de ce Mouratoglu a recunoscut că a făcut “coaching” în timpul meciului de la US Open, lucru interzis de regulamente, pentru care a pierdut un game după o ceartă feroce cu arbitrul meciului.

“Pur şi simplu nu înţeleg despre ce vorbea. L-am întrebat: <despre ce vorbeai când ai spus că a fost ‘coaching’? Nu avem semne, nu am avut niciodată semne.> A spus că a făcut o mişcare. Deci a fost ceva de genul: <ai făcut o mişcare şi acum spui lumii că mă sfătuiai – nu are niciun sens, de ce ai spune asta?> Eram pe partea cealaltă, nu am văzut mişcarea. Cred că a fost doar un moment de confuzie pentru el. Ceea ce încerc cel mai mult este să-mi revin după acea întâmplare şi să merg înainte”, a spus Serena.

Serena a făcut scandal şi la US Open, dar şi după, cu Mouratoglu
Serena a făcut scandal şi la US Open, dar şi după, cu Mouratoglu

Serena, scandal şi după US Open. Nervoasă pe Mouratoglu pentru că a recunoscut

Serena Williams a fost protagonista scandalului anului în tenis după ce, în finala de la US Open, a încasat un avertisment din partea arbitrului pentru că a primit indicaţii de la Patrick Mouratoglu. Americanca nu a recunoscut că antrenorul ei i-a transmis ce să facă în timpul punctului, lucru interzis la meciurile din turneul american. “Nu trişez! Prefer să pierd decât să trişez! Eşti un hoţ!”, a fost una din replicile fostului număr 1 mondial într-o ceartă cu arbitrul de scaun care s-a întins pe durata a câteva minute. Serenei a fost penalizată cu un game, pierzând apoi finala în faţa japonezei Naomi Osaka.

Serena a fost amendată de trei ori pentru ce a făcut în finala de la US Open. Prima oară cu 4.000 de dolari pentru “coaching” (indicaţiile date de Mouratoglu şi recunoscute ulterior de el, nu şi de jucătoare), apoi cu 10.000 de dolari pentru cuvintele adresate arbitrului (“eşti un hoţ!”) şi, în final, “doar” 3.000 de dolari pentru că şi-a făcut praf racheta.