Simona Halep are motive serioase să spere în titlul de la Wimbledon! Detaliul din cariera Serenei Williams care îndreptăţeşte aceste speranţe

Sorin Dumitrescu   
in Halep_Wimbledon
12/07/2019, 10:12
Simona Halep are motive serioase să spere în titlul de la Wimbledon! Detaliul din cariera Serenei Williams care îndreptăţeşte aceste speranţe GALERIE FOTO
Serena Williams nu a câştigat nici un turneu din martie 2018, când a revenit în circuit

Simona Halep are motive serioase să spere în titlul de la Wimbledon! După un parcurs ireproşabil la turneul de Grand Slam londonez, pe o suprafaţă de joc, iarba, pe care mulţi specialişti o vedeau ca fiind unul dintre punctele slabe ale româncei, fostul lider mondial este în finală, pierzând doar un singur set. Şi acela în turul 2, în confruntarea românescă împotriva Mihaelei Buzărnescu.

Serena Williams nu a câştigat nici un turneu din martie 2018, când a revenit în circuit

Evoluţiile excelente din meciurile cu Viktoria Azarenka, Shuai Zhang şi Elina Svitolina, pe care pur şi simplu le-a demolat, dovadă şi scorurile concludente la care a obţinut victoriile cu 2-0, au arătat, spre surprinderea multora, o altă Simona Halep, foarte sigură pe ea şi extrem de agresivă, decisă să impună ea permanent ritmul jocului.

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

Urmează acum finala cu cea mai titrată jucătoare a circuitului feminin din toate timpurile, Serena Williams, 23 de succese la simplu în turnee de Grand Slam, dintre care şapte la Wimbledon, 39 în total, punând aici şi titlurile la dublu şi dublu mixt. Simona are un dezavantaj zdrobitor la scorul general între ele: 1-9, singurul succes venind în grupele Turneului Campioanelor în 2014. Poate a existat şi un complex, poate prea mult respect, cert este că scorul general e zdrobitor favorabil Serenei.

Serena Williams are 9-1 la meciuri directe cu Simona Halep, poate şi pentru că Simona a admirat-o prea mult

Are trei victorii din trei în faţa lui Halep la Grand-Slam-uri, toate cu 2-1

Însă totul poate rămâne doar statistică, pentru că acum situaţia este diferită. Serena are 37 de ani, are, vizibil, mai multe kilograme în plus după ce a născut şi joacă din experienţă, ştiind foarte bine cum să compenseze mişcarea în teren, capitol clar deficitar pentru ea, cu modul de a închide unghiurile. Serena a revenit în circuit, la şase luni după naşterea micuţei Alexis Olympia Ohanian, în luna martie 2018 şi de atunci nu a reuşit să îşi adjudece nici un turneu, nu doar de Grand Slam!

E drept, a jucat finala la Wimbledon anul trecut, dar a pierdut în faţa lui Angelique Kerber. Cu Simona s-a întâlnit de trei ori la Grand-Slam-uri şi a învins-o mereu cu 2-1, ultima dată chiar în iarna acestui an, la Australian Open. În 2011, când Serena era aproape invincibilă, a jucat cu Halep în turul 2 şi spre surprinderea multora a fost condusă cu 1-0 la seturi, dar a revenit şi a câştigat.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles