Serena Williams, out de la Cincinnati! Petra Kvitova a eliminat-o în turul doi

Sorin Dumitrescu   
in Tenis
15/08/2018, 10:07
Serena Williams, out de la Cincinnati! Petra Kvitova a eliminat-o în turul doi GALERIE FOTO
Serena Williams. out de la Cincinnati. A fost eliminată de Petra Kvitova

Jucătoarea cu cele mai multe succese în turneele de Grand Slam, americanca Serena Williams, este out de la turneul Masters de la Cincinnati. Fostul lider mondial ani de zile a fost eliminată de cehoaica Petra Kvitova în trei seturi, 6-3, 2-6, 6-3. Serena Williams nu reuşeşte să regăsească ritmul şi nici rezultatele avute până la momentul în care a anunţat că îşi întrerupe activitatea întrucât a rămas gravidă. După ce a născut americanca şi-a reluat antrenamentele, însă evoluţiile ei sunt departe de anii de glorie, care au făcut din ea un adevărat star al sportului alb.

Înaintea partidei Kvitova declara că îi pare rău pentru faptul că trebuie să o întâlnească pe Serena încă din al doilea tur al un unui turneu la care Williams câştigase ultimele 11 meciuri la rând, pentru că este un meci între două jucătoare cu situaţii speciale: ea a revenit după ce a fost rănită la mână de către un răufăcător care a pătruns în locuinţa sportivei, Serena după perioada de gravidenie.

Serena Williams, out de la Cincinnati. Singurul moment de vârf în 2018 este Wimbledon

Petra Kvitova o mai întâlnise anul acesta pe Serena la Sankt Petersburg şi avusese câştig de cauză. Cu acest rezultat Kvitova, care are cinci turnee câştigate în acest an (Sankt Petersburg, Doha, Madrid, Praga şi Birmingham) a ajuns la 40 de victorii în 2018, cu două mai puţin decât a reuşit liderul mondial, Simona Halep. În următorul tur Kvitova este mare favorită în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovici, pe care a executat-o fără drept de apel în acest an, în finala de la Sankt Petersburg, cu 6-1, 6-2.

Serena Williams. out de la Cincinnati. A fost eliminată de Petra Kvitova în trei seturi
Serena Williams. out de la Cincinnati. A fost eliminată de Petra Kvitova
Serena Williams. out de la Cincinnati. Cehoaica o bătuse şi la Sankt Petersburg şi o va întâlni în turul 3 pe Kristina Mladenovic
Serena Williams. out de la Cincinnati. Cehoaica o bătuse şi la Sankt Petersburg

Serena Williams are în acest an 17 meciuri jucate, dintre care 12 au fost câştigate. Momentul de vârf a fost Wimbledon, unde a ajuns până în finală, unde însă a fost învinsă în două seturi de Angelique Kerber. În sezonul american de hard Williams a fost spulberată, luând un singur game, la San Jose, în faţa Joannei Konta, iar la Cincinnati a trecut în primul tur cu 2-0 de australianca Daria Gavrilova, pentru a se opri acum în faţa Kvitovei. Serena are în palmares 23 de titluri de Grand Slam.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles