Sporturi

Serena Williams, un exemplu pentru reprezentanţii Casei Regale a Marii Britanii

13.07.2018 | 19:08
Serena Williams un exemplu pentru reprezentantii Casei Regale a Marii Britanii
ADVERTISEMENT

Serena Williams a revenit la cel mai înalt nivel după ce a născut și este calificată în finala de la Wimbledon 2018, pe care o va juca sâmbătă împotriva lui Angelique Kerber. Forma de invidiat pe care a avut-o chiar și înaintea pauzei luate pe perioada sarcinii a stârnit admirația Pippei Middledon, care a oferit-o drept exemplu în circuitul feminine de tenis.

Pippa Middleton, sora lui Kate, soția Prințului William al Marii Britanii, a fost o prezență constantă în tribunele turneului de la Wimbledon și la ediția din acest an. Însărcinată în 5 luni, potrivit presei britanice, Pippa a fost lăudată pentru aparițiile sale în tribunele complexului de la All England Club și nu ratează nicio ocazie să elogieze prestațiile și aparițiile Serenei. Înaintea celui de-al 3-lea turneu de Grand Slam al anului, a scris în termeni laudativi despre fostul lider WTA.

ADVERTISEMENT

Serena Williams, un exemplu pentru reprezentanţii Casei Regale a Marii Britanii

Pasionată de tenis, cea mai mică dintre surorile Middleton continuă să îl practice – ce-i drept, la nivel de amator, dar la intensitate ridicată, după cum chiar ea afirmă – chiar și în timpul sarcinii, urmând exemplul Serenei Williams, care în 2017 a cucerit trofeul de la Australian Open pe când era însărcinată în două luni, apoi a continuat să se antreneze la nivel înalt. “Am fost o fană a tenisului încă din copilărie, ca jucătoare și spectatoare. Am continuat să joc în siguranță și pe parcursul sarcinii. Uitați-vă la Serena Williams. A demonstrat că femeile pot juca tenis la un nivel foarte ridicat de la două luni până la 8 luni. Puține dintre noi ne putem raporta la o asemenea elită, dar dacă ești sănătoasă, bine antrenată și cu o sarcină fără complicații, nu e niciun motiv pentru care să nu poți juca tenisul la un nivel bun. Eu am observat schimbări în organismul meu, dar prin exerciții simt că s-a întărit”, a scris Pippa Middleton, într-un articol pentru Waitrose Weekend.