Serena Williams, din nou însărcinată? “Îmi doresc doi copii”

Irina Aldea   
în Stiri sportive
08/03/2018, 12:17
Serena Williams, din nou însărcinată? “Îmi doresc doi copii”

Serena Williams a fost gazda celei de-a 14-a ediţii a Desert Smash, eveniment caritabil organizat anual înainte de Indian Wells. Nadia Comăneci şi Horia Tecău s-au aflat printre invitaţi. În La Quinta, California, Serena a fost ţinta principală a jurnaliştilor prezenţi, dar aceştia nu au fost dezamăgiţi. Marea campionă din America a declarat că-şi doreşte doi copii.

“A fost uimitor”, a mărturisit Serena cu referire la momentul în care micuţa Alexis Olympia Ohanian Jr. i-a fost pusă în braţe după naştere. “Dintotdeauna mi-am dorit să fiu mamă, dar nicioadată nu părea că am timp în paralel cu tenisul. Apoi, s-a întâmplat şi totul a decurs normal pentru mine. E foarte natural acum. O iubesc atât de mult. Avem o mică familie gorzavă”, a completat Serena.

 

My baby is 6 months today. So yummy.

A post shared by Serena Williams (@serenawilliams) on

Serena Williams: “Îmi doresc doi copii! Cu voia lui Dumnezeu…”

Câştigătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, Serena afirmă că fiica ei reprezintă întotdeauna pentru ea prioritatea numărul 1. “Olympia este prioritatea mea. Alexis (soţul Serenei) este ocupat tot timpul, lucrează mereu ca şi mine, dar nu trece niciodată o zi fără să o văd, nu vreau să ratez niciun moment cu ea.” De asemenea, Serena spune despre Olympia că are multe momente “preţioase”: “Zâmbetul ei fără dinţi. E atât de fericită mereu. Acesta este preferatul meu, zâmbetul ei fără dinţi”.

Însă Serena îşi doreşte pentru micuţa Olympia o soră sau un frate şi vrea o familie mare alături de Alexis Ohanian (co-fondatorul Reddit): “Vreau cu siguranţă doi copii, cu voia lui Dumnezeu. Dar în acest moment vreau şi tenis, aşă că am să aştept să văd ce se întâmplă.”

Închide ×