Confruntarea dintre Bosnia și România a fost prefațată de către selecționerul echipei gazdă, care a avut un discurs laudativ la adresa lui Mircea Lucescu, cu ocazia unei conferințe de presă maraton, de aproximativ o oră. Barbarez spune că gruparea sa e gata să facă totul pentru a câștiga și că așa o să abordeze confruntarea.
Fostul mare jucător al Bosniei, ajuns selecționer, Sergej Barbarez, a spus că vrea o nouă victorie în fața tricolorilor, asta după ce a reușit una și la București.
„Vom câștiga sau vom pierde, noi ne știm opțiunile. E un privilegiu să fim sub presiune. Dacă nu am putea face asta, nu am fi aici. Suntem pregătiți. Știm ce avem de făcut. Am discutat cu jucătorii, avem planurile făcute și cu siguranță vom juca la victorie. Exista câteva individualități în echipa României și suntem conștienți de asta. Dar ne concentrăm pe România ca echipă.
Referitor la selecționerul Lucescu, am doar respect pentru ceea ce a realizat. Să câștigăm împotriva echipei lui ar fi cu atât mai frumos. Sunt în favoarea acordării de șanse pentru cât mai multe echipe la Mondiale. Spuneați de Haiti, dar cred că este un fotbal bun și acolo. Și dacă s-ar califica, merită o șansă într-o competiție globală.
Urăsc să compar generațiile și jucătorii. România a avut generații și jucători foarte buni. Sunt un fan al naționalei României, al mentalității voastre”, a declarat Sergej Barbarez.
Tricolorii vor începe confruntarea de la Zenica de pe locul 3 în grupă, cu 10 puncte adunate. Locul 2 este ocupat chiar de Bosnia, cu 13 puncte, iar un succes al nostru ne-ar ajuta să-i devansăm pe aceștia în clasament. Primul loc este ocupat de Austria, care a strâns 15 puncte și are șanse mari de calificare directă la turneul final din Statele Unite, Canada și Mexic.
România ar fi sigură de baraj dacă bate în Bosnia și după învinge și pe teren propriu, pe San Marino, în duelul de la Ploiești. Acolo, însă, elevii lui Mircea Lucescu vor mai avea două partide de jucat, o semifinală de baraj, pe teren propriu, și în cazul unei victorii, finala, de data aceasta în deplasare.