Sport

Dorit de Gigi Becali la FCSB, căpitanul lui Dinamo Kiev a devenit tătic pentru a patra oară. Soția a născut chiar în România

Căpitanul lui Dinamo Kiev, Serghei Sidorciuk a devenit tată pentru a patra oară. Micuțul Cossak a văzut lumina zilei chiar în România, unde familia s-a refugiat din cauza războiului.
24.03.2022 | 10:46
Dorit de Gigi Becali la FCSB capitanul lui Dinamo Kiev a devenit tatic pentru a patra oara Sotia a nascut chiar in Romania
Serghei Sidorciuk a devenit tată pentru a patra oară. Sursa foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Dorit de Gigi Becali la FCSB, Serghei Sidorciuk este extrem de afectat de situația țării sale și nu se gândește să revină prea curând pe terenul de fotbal. Fericitul eveniment petrecut miercuri, 23 martie a reușit să îndulcească, însă, puțin amarul.

Căpitanul lui Dinamo Kiev a devenit tată pentru a patra oară. Soția a născut chiar în România

Concret, soția căpitanului de la Dinamo Kiev tocmai l-a adus pe lume pe micuțul Cossak, cel de-al patrulea copil al cuplului. Acesta s-a născut chiar în România, unde întreaga familie și-a găsit refugiul după izbucnirea războiului din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Bine ai venit pe lume, Cossak. Micuțul nostru ucrainean”, a scris Serghei Sidorciuk pe rețelele de socializare, atașând și prima fotografie cu băiețelul său, care mai are un frate și două surori.

Fiind deja tată a trei copii, acestuia i s-a permis să-și părăsească țara pe timp de război. Acum locuiește alături de ei într-un bloc din Voluntari, unde se mai află și căpitanul rivalei Șahtior Donețk.

ADVERTISEMENT

Sidorciuk a refuzat să joace pentru FCSB

Deși Gigi Becali și-a exprimat public dorința de a-l aduce la FCSB în următoarele două luni, mijlocașul central de 30 de ani nu se gândește să revină prea curând pe teren. Acesta se antrenează, însă, la baza din Berceni, pentru a fi în formă maximă în luna iunie, când echipa națională a Ucrainei va disputa barajul de calificare la Campionatul Mondial din Qatar.

I-am spus băiatului: ‘Nu fac asta interesat! Dacă tu vrei, dacă ai poftă să joci, e în interesul tău, vrei să joci, zici că vrei să joci, nu vrei să joci, spui că nu vrei’.

ADVERTISEMENT

Nu e condiționată treaba asta. Dacă vor să joace, să joace. Nu e o chestiune de interes, să nu se interpreteze că o fac cu interes, ca dovadă că el a spus că deocamdată nu vrea, că e situația care e.

I-am zis să se antreneze când vrea și după să zică. Pe mine ăsta mă interesează cel mai mult. El, ca și căpitan de echipă, a venit să vadă condițiile și asta este tot.

ADVERTISEMENT

Nu e că s-a auzit pe acolo, eu am spus că în interesul lor e să joace. În interesul lui cum e mai bine să se antreneze sau să și joace? Eu am vorbit cu el, interesul lui e să joace”, a declarat Gigi Becali.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 2,18 este cota pentru ”peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT