Sport

Sergio Aguero, decizie în privința viitorului său. Va fi prezent la Cupa Mondială din Qatar

Fostul atacant Sergio Aguero, nevoit să se retragă din cauza unor probleme cardiace, avea pe masă mai multe oferte de muncă, iar acum a luat decizia cu privire la viitorul său.
22.02.2022 | 11:25
Sergio Aguero decizie in privinta viitorului sau Va fi prezent la Cupa Mondiala din Qatar
ADVERTISEMENT
22-02-2022
09:32

Aguero, în staff-ul naționalei Argentinei

Retras de curând din activitate din cauza unor probleme cardiace, Sergio Aguero va fi merge cu echipa națională a Argentinei la Cupa Mondială din Qatar într-un rol care rămâne de definit.

Conform L’Equipe, Aguero s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, Claudio Tapia, şi a obţinut dreptul de a fi prezent la următoarea Cupă Mondială (21 noiembrie – 18 decembrie).

”Voi merge în Qatar. Tapia a fost foarte drăguţ şi m-a rugat să mă alătur lor. Zilele astea vom continua să vorbim să vedem ce rol voi avea şi să vedem dacă mergem la conferinţă şi la tragerea grupelor Cupei Mondiale. Săptămâna aceasta vom termina de stabilit totul. O să fiu cu băieţii, o să fiu acolo, mă înţeleg foarte bine cu ei”, a declarat Aguero.

Atacantul a fost nevoit să renunțe la fotbal la vârsta de 33 de ani și a făcut anunțul într-o conferință de presă la Barcelona. Problemele cardiace l-au forțat să agațe ghetele în cui mai devreme decât s-ar fi așteptat.

Medicul Roberto Pedrito, cel care l-a tratat pe starul sud-american pentru o aritmie supraventriculară în 2004, a dezvăluit că acum jucătorului i s-a descoperit o cicatrice de un milimetru pe inimă, provocată probabil de o miocardiată.

ADVERTISEMENT

Ce decizie a luat Sergio Aguero în privința viitorului său

La scurt timp după ce și-a anunțat retragerea forțată, presa engleză scria că Sergio Aguero a primit deja patru oferte de muncă, două din Anglia și două din Argentina. Acum, fostul fotbalist a luat o decizie cu privire la viitorul său.

Fostul atacant care a scris istorie la Manchester City a dezvăluit că își dorește să intre în staff-ul lui Lionel Scaloni, selecționerul echipei naționale a Argentinei, deoarece vrea să fie prezent la Cupa Mondială din Qatar.

ADVERTISEMENT

”Merg la Cupa Mondială din Qatar. Vom avea o întâlnire săptămâna aceasta. Vreau să fiu acolo. Ideea este să fiu încorporat în staff-ul de antrenori, am vorbit cu Lionel Scaloni și cu președintele Claudio Tapia despre acest lucru”, a declarat Aguero la postul argentinian argentinian Radio 10, citat de The Sun.

Argentinianul are în continuare probleme

Sergio Aguero a dezvăluit că starea sa de sănătate nu este cea mai bună: Dacă încerc să joc fotbal acum, am senzația că mă sufoc. Uneori mă întreb dacă voi mai putea vreodată să sprintez. Simt că inima mea nu funcționează corect”.

ADVERTISEMENT

Săptămâna trecută, ‘Kun’ Aguero a povestit pe canalul său de Twitch cum a trăit zilele de după problemele cu inima suferite la meciul cu Alaves și a descris cu umor operația. El a spus că, într-o primă fază nu s-a impacientat, fiind convins că totul se va rezolva foarte repede. ”Când s-a întâmplat, am crezut că nu e nimic grav și că o să fie bine”, a recunoscut el.

ADVERTISEMENT

Dar, pe măsură ce zilele treceau, situația s-a schimbat. ”Când am ajuns la spital, m-au lăsat într-o cameră mică. Eram singur și aveam o mulțime de monitoare în jurul meu. Atunci mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. După două zile petrecute în spital, am început să devin nervos”, a mai declarat fostul jucător al Barcelonei.

Sergio Aguero, legendă la Manchester City

Atacantul argentinian este unul dintre fotbaliștii care și-au început cariera pe când era doar un adolescent. A debutat în prima ligă din țara natală la vârsta de 15 ani și 35 de zile pentru Independiente Buenos Aires.

Aguero deține astfel recordul de cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată în primul eșalon din Țara Tangolului. La 18 ani semna cu Atletico Madrid, iar la 23 ajungea în Premier League, la Manchester City.

Zece ani a evoluat argentinianul pentru ”cetățeni” perioadă în care a cucerit nu mai puțin de 15 trofee, între care cinci titluri de campion al Angliei. A jucat în 390 de partide pentru City și a marcat 260 de goluri. Pentru întreaga activitate oficialii clubului i-au ridicat o statuie în fata stadionului Etihad.