Fotbal international

Sergio Ramos a sărit la bătaie: “Parcă suntem la înmormântare!”

14.06.2018 | 23:32
Sergio Ramos a sarit la bataie Parca suntem la inmormantare

UPDATE, ora 23:30. “Războinicul” Sergio Ramos a dat prima reacție după ce a sărit la președintele Federației, Rubiales: “Pare că suntem ca la o înmormântare și mâine debutăm la Cupa Mondială. Trebuie să întoarcem pagina pentru că nu a fost plăcut. Julen a fost parte din ceea ce s-a făcut, dar Spania e în top, trebuie să trecem peste asta și nimeni nu e mai potrivit să înlocuiască absența lui Julen decât Hierro. Este unul dintre cei mai buni care pot fi aici și sperăm să ne descurcăm la fel de bine ca înainte.

Când ești căpitan, trebuie să cunoști puțin mai multe. Ne putem spune opiniile, dar deciziile le iau alții, există instituții, iar noi ar trebui să stăm deoparte. Nu e bine să ne amintim constant de acest subiect. Avem un debut complicat la Cupa Mondială. Tensiunea crește pe zi ce trece la baza de pregătire a naționalei Spaniei. Fotbaliștii spanioli au fost deranjați de demiterea selecționerului Julien Lopetegui, cel care a semnat un contract cu Real Madrid, iar liderii vestiarului La Roja au cerut explicații conducerii federației.

Nimic nu ne va schimba. La nivel personal, a fost un moment delicat. Să fim aici e foarte dificil, iar noi vom fi mai uniți ca niciodată. Îmi place să fiu caracterizat de alții. Nu îmi place să pierd nici la antrenamente. (…) Trebuie să abordăm fiecare meci ca și cum ar fi ultimul. Nu vom avea nicio scuză, trebuie să lăsăm totul deoparte”a explicat Ramos.


Conform presei spaniole, Sergio Ramos a fost cel mai vehement contestatar al acestei decizii. Căpitanul lui Real Madrid i-ar fi reproșat președintelui federației, Luis Rubiales, că prin decizia sa, atmosfera din cadrul lotului a avut de suferit iar echipa a fost destabilizată de schimbarea de pe banca tehnică, cu doar două zile înainte de primul meci al spaniolilor de la Cupa Mondială, care va avea loc la Soci, împotriva Portugaliei. Mai mult, Ramos chiar a sărit sa-l lovească pe Rubiales, dar intervenția lui Gerard Pique a dus la calmarea spiritelor.

Sergio Ramos a sărit la bătaie. Selecționer lipsit de experiență pentru “La Roja”

Totul a pornit după ce Julen Lopetegui a fost dat afară de Federație cu o zi înainte de startul Campionatului Mondial, după ce federația a aflat că tehnicianul a semnat cu Real Madrid. În locul acestuia, pe banca Spaniei a venit Fernando Hierro. Fostul fundaș central al lui Real Madrid, a ocupat din noiembrie 2017  până în momentul demiterii lui Lopetegui funcția de director sportiv al naționalei Spaniei. Ca antrenor, Hierro a activat la Real Madrid, din postura de antrenor secund, iar singura experiență ca principal a avut-o la Real Oviedo, în liga a doua spaniolă.