Sport

Sergiu Bejan, campionul mondial pasionat de fotografie: „Era să mă urc, la propriu, pe un urs!”. E cu ochii pe o medalie la Jocurile Olimpice. Exclusiv

Sergiu Bejan va participa la a doua ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră la Paris. Într-un interviu pentru FANATIK, sportivul a vorbit şi despre pasiunea pentru fotografie.
30.05.2024 | 13:50
Sergiu Bejan, campionul mondial pasionat de fotografie: "Era să mă urc, la propriu, pe un urs!". E cu ochii pe o medalie la Jocurile Olimpice. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Episodul 16 din seria „Olimpicii României” îl are în prim plan pe Sergiu Bejan, canotorul pasionat de fotografie. E campion mondial şi european în proba de dublu rame, iar la Paris visează să obţină prima sa medalie olimpică.

Sergiu Bejan a acordat un amplu interviu pentru FANATIK, Sergiu Bejan a vorbit despre începuturile sale în canotaj, experienţa de la Tokoyo, aşteptările de la Paris, dar şi pasiunea sa pentru fotografie.

ADVERTISEMENT

Sergiu Bejan, campionul mondial pasionat de fotografie: „Sportul ne alege pe noi, nu noi îl alegem”

Sergiu, cum ai început canotajul?

– Sportul ne alege pe noi, nu noi îl alegem. Sunt destul de rare ocaziile în care sportivii aleg ei să o ia spre canotaj, mă refer strict la ramura noastră. Practic, drumul meu spre performanţă a început în urmă cu 13 ani. Eram la un liceu din localitatea mea natală, Câmpulung Moldovenesc, am fost selecţionat încă din primele zile ale liceului de doamna Mariana Maliş de la Clubul Sportiv Orşova.

Aveai toate calităţile pentru canotaj? 

– Aţi fi surprins, eram la limită. Cred că limita de înălţime la 1,86, iar eu eram la 1,83. Am fost acolo, să fiu luat sau să nu fiu luat. Am fost selecţionat pe data de 15 septembrie 2011, iar pe 20 am plecat spre Orşova. Iar din 22 septembrie am luat-o pe drumul ăsta.

ADVERTISEMENT

„Mama e mereu cu ochii în lacrimi când plec şi acum, după atâţia ani”

Nu ţi-a fost greu să pleci de acasă?

– Sincer să fiu, nu am realizat pe moment că voi pleca la 800 de kilometri de casă. Am tăiat ţara în două, din nordul Bucovinei până la Orşova. Nu pot să zic că mi-a fost greu, au fost perioade după ce am început canotajul. Încetul cu încetul, m-am obişnuit. Din păcate, părinţii nu s-au obişnuit. Mama e mereu cu ochii în lacrimi când plec şi acum, după atâţia ani.

Când ţi-ai dat seama că poţi să faci canotaj de performanţă?

– Cumva, selecţia dintre noi a venit pe parcursul anilor. Nu mi-am dat seama într-un anumit punct că sunt bun să fac performanţă. Răbdarea, perseverenţa, munca, ambiţia, au fost cuvinte cheie care m-au ajutat, practic. Mereu mi-am dorit să ajung pe cele mai înalte trepte şi să devin un campion, să îmi scriu un viitor cât mai bun. Dacă tot sunt şi fac treaba asta, măcar să o fac cum trebuie. Uneori mi-a ieşit, uneori nu mi-a ieşit. Pentru că aşa e în sport şi în viaţă. Dar, încetul cu încetul, totul a început să prindă culoare.

ADVERTISEMENT
Sergiu Bejan şi Marius Cozmiuc
Sergiu Bejan şi Marius Cozmiuc

„Am seri în care, după antrenamente, sunt plecat în natură în jurul Snagovului. Treptat, m-a prins şi mi-am tot luat aparatură”

Ce ţi-a plăcut la canotaj când îl practicai? Nu e un sport pentru toată lumea…

– Mă consider un iubitor al naturii şi ceea ce facem noi este în natură. Uite, la Snagov, unde ne pregătim acum, suntem înconjuraţi de natură, de animale, de păduri. Acasă, când eram, nu avem noi foarte multă apă în zona Bucovinei, dar vara eram la scăldat. Cred că apa a fost un factor care şi-a pus amprenta asupra acestui fapt. Chiar şi acum, după atâta activitate pe apă, aleg de multe ori să mă relaxez sau să fotografiez imagini tot lângă apă. Este fauna destul de bogată şi îmi oferă imagini superbe.

ADVERTISEMENT

Cum s-a născut pasiunea ta pentru fotografie?

– Pasiunea pentru fotografie am descoperit-o treptat. La început am făcut poze cu telefonul, iar din 2016, mi-am luat primul aparat foto DSLR. Atunci m-a cuprins acest virus. Pentru că în momentul în care ai început să faci chestia asta şi te-a prins, nu are cum să nu îţi placă şi să nu îţi rămână. Eu am seri în care, după antrenamente, sunt plecat în natură în jurul Snagovului. Treptat, m-a prins şi mi-am tot luat aparatură şi am făcut investiţii.

Sergiu Bejan, pasionat de fotografie
Sergiu Bejan, pasionat de fotografie

„Cel mai neaşteptat moment a fost atunci când era să mă urc, la propriu, pe un urs. Eram cu un amic. Atunci eram un pic mai aerian”

Aşa e cu virusul ăsta, când te-a prins, investeşti…

– E ca la pescuit. Când te-a cuprins nu mai ai scăpare.

Care ar fi o experienţă neaşteptată din plimbările tale?

– Cel mai neaşteptat moment a fost atunci când era să mă urc, la propriu, pe un urs. Eram cu un amic. Atunci eram un pic mai aerian şi nu am văzut ursul din faţa noastră din cauza unui arbore. La baza lui era o pată neagră. Am fotografiat partea din spate, cu picioarele din spate, un pic din corp. Ne-am albit amândoi la faţă. Mă întreba: «Sergiu, ce se vede acolo?», moment în care ursul s-a întors şi a plecat. A fost destul de intens. O altă întâmplare care ne-a făcut pielea de găină. Tot în Bucovina, în munţii Rarău, stăteam la pândă cu prietenul meu Gabi Dominte, am făcut linişte să vedem dacă iese ceva din calea noastră. Făcând linişte, am simţit că ceva ne-a adulmecat. Şi după spusele celor pe care i-am tot întrebat, îmi spuneau că a fost urs. Ne-a adulmecat şi s-a făcut linişte completă.

Cadru din natură surprins de Sergiu Bejan
Cadru din natură surprins de Sergiu Bejan

Iar dacă ar fi un cadru sau o poză preferată?

– Pe sufletul meu sunt cadrele cu cerbi. Din punctul meu de vedere, cerbul este foarte elegant, maiestuos. Îmi place foarte mult. Ies şi cadre foarte bune. Îmi doresc să fotografiez urşi mai bine. O singură dată am văzut râs. Îmi dau silinţa că aş vrea să imortalizez şi acest moment.

Cadru surprins de Sergiu Bejan.
Cadru surprins de Sergiu Bejan.

„Nu ştiu dacă aş vrea să materializez această pasiune. O să rămână mereu un mijloc de relaxare”

Te-ai gândit ca la un moment dat să faci şi o meserie din asta?

– Nu ştiu dacă aş vrea să materializez această pasiune. O să rămână mereu un mijloc de relaxare. Indiferent de ce voi face pe viitor, asta să fie o oază de relaxare. Să nu pună presiune pe mine. Dacă eu o să fac asta pe bani, probabil voi avea o presiune şi nu vreau.

Cadru surprins de Sergiu Bejan
Cadru surprins de Sergiu Bejan

Revenind la canotaj, din 2018 încoace au venit medaliile. Cum a fost pentru tine când te-ai văzut pe podium?

– Într-adevăr, primele medalii la internaţionalele de seniori au venit în 2018. Din 2020 am tot luat medalii la Europene, calificări în finalele Mondiale, a fost bine. Iar 2022 a fost anul fabulos, un an în care mi-a oferit cele mai mari satisfacţii…

Campion mondial şi european la dublu rame…

– Suntem primii canotori români campioni mondiali în proba masculină de dublu rame şi suntem foarte mândri de asta.

Marius Cozmiuc, Elisabeta Lipă şi Sergiu Bejan
Marius Cozmiuc, Elisabeta Lipă şi Sergiu Bejan.

„În 2021 mi-am dorit o medalie şi am terminat pe locul 7. Acum îmi doresc medalia de aur”

Ai fost şi la Tokyo 2020. Cu ce se compară concursul olimpic?

– Nu se poate compara. În primul rând, Mondialele de canotaj se desfăşoară în fiecare an, mai puţin când e an cu Jocuri Olimpice. La un joc olimpic nu ajunge oricine, la Mondiale nu există baremuri. Iar mândria cu care te duci la Jocurile Olimpice, la cea mai importantă competiţie de pe mapamond… Eşti cu spuma sportului mondial în satul olimpic. Este o mândrie foarte mare, contează foarte mult în motivaţia ta de zi cu zi şi în viitor.

La Tokyo ai simţit că e o ediţie atipică?

– Din spusele colegilor care au fost şi la ediţiile trecute, de exemplu Marius Cozmiuc, mi-a spus că se simte o diferenţă. Nu am putut vizita nimic, totul era izolat. Ce am văzut din Tokyo a fost doar din autocar, iar în satul olimpic la fel. Cu măşti, cu distanţare… La Paris va fi altceva, o atmosferă mai frumoasă şi mai relaxată.

Ce aşteptări ai de la Paris?

– În 2021 mi-am dorit o medalie şi am terminat pe locul 7. Acum îmi doresc medalia de aur.

Sergiu Bejan cu o parte din medaliile câştigate în carieră
Sergiu Bejan cu o parte din medaliile câştigate în carieră

„Încercăm să facem acum cât mai bine ca să nu regretăm mai târziu”

Ştii probele în care vei evalua?

– Momentan mă antrenez la 4 rame şi la 8+1, dar nu ştim exact 100% cum vor fi bărcile, nu sunt definitivate.

E mai intensă pregătirea acum?

– La noi antrenamente intense au fost întotdeauna. Ne-am dorit să ajungem cât mai sus, rezultatele să fie cât mai bune. La un moment dat se va simţi şi presiunea pentru că sunt Jocurile Olimpice. Încercăm să facem acum cât mai bine ca să nu regretăm mai târziu.

„Ceea ce ne-a dus în număr atât de mare la Jocurile Olimpice este munca pe care o prestăm, seriozitatea, dăruirea”

Ce ar însemna o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris?

– E greu de spus, dar ar fi o bucurie imensă. Doar gândul că mergi acolo şi lupţi pentru cea mai strălucitoare medalie de pe pământ, te încarcă cu emoţii. Îmi doresc să ne auzim după Jocurile Olimpice să spun cum mă simt.

La canotaj sunteţi de departe cei mai mulţi calificaţi din delegaţia României. Cum aţi ajuns la acest nivel de performanţă?

– Meritele sunt împărţite. Pentru că se vede că noi suntem o mână de sportivi care muncesc foarte mult, stăm în cantonament 11 luni din 12. În spatele nostru sunt o mulţime de oameni care muncesc, nu se văd şi care ne ajută foarte mult. Noi fără antrenori, fără colectiv tehnic, staff medical nu putem. Programul de antrenament contează foarte mult. Cantonamentele pe care le-am trecut au fost grele. Iar ceea ce ne-a dus în număr atât de mare la Jocurile Olimpice este munca pe care o prestăm, seriozitatea, dăruirea. Fără muncă nu se poate.

Te-ai gândit ce urmează după Paris?

– Nu am gânduri de retragere. O să vedem ce rezultat obţinem la Jocurile Olimpice. Nu pot să dau un răspuns cert.

Sergiu Bejan şi Marius Cozmiuc
Sergiu Bejan şi Marius Cozmiuc
  • 27 de ani are Sergiu Bejan
  • 2022 este anul în care Bejan a devenit campion mondial şi european