Sport

Sergiu Hanca, tras pe linie moartă la Universitatea Craiova după venirea lui Mirel Rădoi. Ce se întâmplă cu fostul dinamovist

Sorisea lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova a fost privită cu ochi buni de toată lumea, însă a fost o mutare care l-a afectat pe Sergiu Hanca.
20.09.2022 | 11:58
Sergiu Hanca tras pe linie moarta la Universitatea Craiova dupa venirea lui Mirel Radoi Ce se intampla cu fostul dinamovist
Sorisea lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova a fost privită cu ochi buni de toată lumea, însă a fost o mutare care l-a afectat pe Sergiu Hanca. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Fostul dinamovist a ajuns în această vară în Bănie, după trei ani și jumătate petrecuți în Polonia, iar oltenii erau siguri că au reușit să acopere golul din banda dreapta.

Mirel Rădoi l-a uitat pe Sergiu Hanca pe banca de rezerve a Universității Craiova

Și începutul a fost unul perfect. Fotbalistul de 30 de ani a dat gol încă de la a doua apariție în tricoul ”alb-albastru”, punctând din penalty în derby-ul local cu FC U Craiova, câștigat de formația lui Mihai Rotaru cu 2-1.

ADVERTISEMENT

Doar că îndepărtarea lui Laszlo Balint de la cârma Universității Craiova nu a fost una benefică pentru Sergiu Hanca, în ciuda faptului că a avut câteva oportunități și sub comanda lui Mirel Rădoi.

Cei doi au mai lucrat și perioada în care Rădoi era selecționerul echipei naționale. De altfel, Hanca a fost folosit titular pe postul de fundaș dreapta la debutul lui Rădoi pe banca ”tricolorilor”, la meciul cu Irlanda de Nord, scor 1-1, din Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT

A mers pe mâna lui Hanca în Conference League

La debutul său pe banca oltenilor, în returul de vis cu Zorya Luhansk, din turul 3 preliminar al Conference League, Rădoi a început titular cu Hanca în banda dreaptă, schimbându-l însă în minutul 75 cu Bogdan Vătăjelu.

A urmat o pauză cauzată de o mică problemă medicală, jucătorul nefiind convocat pentru partida de campionat cu CS Mioveni. ”Hanca are ceva probleme, minore, n-am vrut să riscăm”, spunea tehnicianul înaintea acelui meci.

ADVERTISEMENT

Pentru Universitatea Craiova a urmat ”dubla” de coșmar cu Hapoel Beer Sheva, iar Mirel Rădoi a început ambele manșe cu Sergiu Hanca titular, dar de fiecare dat l-a schimbat în repriza secundă cu Mihai Căpățînă, părând nemulțumit de randamentul acestuia.

Eșecul cu Hermannstadt, ultima apariție în tricoul oltenilor

Dezamăgirea a fost mare în Bănie, iar la următorul meci din SuperLiga, cel cu FC Botoșani, tehnicianul a decis să facă anumite schimbări. Iar Hanca a ajuns pe banca de rezerve, acolo unde a rămas pe toată durata întâlnirii.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul de bandă dreaptă a mai primit o șansă la partida din runda următoare, eșecul neașteptat cu FC Hermannstadt, scor 0-1. O nouă prestație mediocră pentru Hanca și o nouă înlocuire. În minutul 53 i-a lăsat locul aceluiași Căpățînă.

Deși puțină lume anticipa acest lucru, a fost ultima apariție a lui Sergiu Hanca la Universitatea Craiova. Și asta pentru că în ultimele trei întâlniri din SuperLiga, cu Farul, CFR Cluj și FCSB, Mirel Rădoi l-a lăsat pe banca de rezerve, preferându-l pe Vătăjelu, chiar dacă acesta este jucător de picior stâng.

Hanca are voie să semneze cu ce echipă dorește

Este clar că situația nu este una pe placul lui Sergiu Hanca, jucător adus cu surle și trâmbițe la Craiova. Pe lângă faptul că și-a pierdut locul de titular în echipa lui Rădoi, el nu a mai fost convocat nici de selecționerul Edi Iordănescu la echipa națională.

Iar acest lucru ar putea să-l facă să se gândească să plece în iarnă de la Universitatea Craiova, chiar dacă asta ar însemna o bilă neagră în CV-ul său. Și la 30 de ani o astfel de bilă nu este bine venită.

Avantajul jucătorului este că poate pleca liniștit pentru că, deși a venit de la MKS Cracovia după începerea sezonului, el nu a apucat să joace în primele două etape pentru formația poloneză și în iarnă poate semna cu orice echipă îl dorește. Rămâne de văzut doar care sunt intențiile lui Rădoi cu el în continuare.

  • 1.000.000 euro este cota de piață a lui Sergiu Hanca, conform transfermarkt.com

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,65 este cota pentru ”nu marchează ambele echipe și sub 3,5 goluri” la U Craiova – FC Voluntari. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: