Fotbal intern

Seria neagră de accidentări a lui Mihai Pintilii! Căpitanul FCSB a ratat peste 50 de meciuri în ultimii trei ani

25.09.2019 | 18:32
Seria neagra de accidentari a lui Mihai Pintilii Capitanul FCSB a ratat peste 50 de meciuri in ultimii trei ani

Mihai Pintilii a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai FCSB-ului în ultimii ani, însă contribuția sa în jocul roș-albaștrilor putea fi și mai influentă dacă accidentările nu îl țineau departe de gazon. Pintilii a revenit la FCSB în iarna anulului 2016, iar după 6 luni în care accidentările au stat departe de mijlocaș, în următoarele 3 sezoane și jumătate problemele medicale l-au făcut să rateze nu mai puțin de 54 de meciuri.

Început ferit de accidentări grave

Mihai Pintilii a revenit la FCSB în ianuarie 2016, la doar un și jumătate de la despărțirea de “roș-albaștri”. Cu Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, mijlocașul a fost ferit de accidentări în a doua jumătate a stagiunii 2015 – 2016 și a bifat 12 apariții pentru FCSB. Singura accidentare suferită în primele 6 luni de la revenire a fost într-un derby cu Dinamo, din prima etapă a play-off-ului, dar problemele nu au fost deloc grave și mijlocașul a revenit în primul 11 la meciul următor.

  • Sezonul 2015 – 2016 (jumătate de an): o accidentare ușoară, a bifat 12 meciuri

Primul sezon întreg de la revenirea a fost 2016 – 2017, când accidentările au început să se intensifice. Pintilii s-a accidentat în a treia etapă a stagiunii, fiind înlocuit în minutul 34 al meciului cu Concordia Chiajna și a ratat duelurile de tristă amintire pentru roș-albaștri cu Manchester City, din play-off-ul Ligii Campionilor. Problemele s-au dovedit a fi serioase, iar primul meci bifat de mijlocașul defensiv a fost abia la sfârșitul lunii octombrie. În acel sezon, Pintilii a ratat nu mai puțin de 18 meciuri, printre care și primele 4 partide din grupa de Europa League, din care FCSB nu a reușit să se califice.

  • Sezonul 2016 – 2017: 17 meciuri ratate din cauza accidentărilor
Mihai Pintilii a revenit în iarna lui 2016 la FCSB. Sursă Foto: Sportpictures
Mihai Pintilii a revenit în iarna lui 2016 la FCSB. Sursă Foto: Sportpictures

Două accidentări serioase în stagiunea 2017 – 2018

Stagiunea 2017 – 2018 a fost una în care Mihai Pintilii a fost ferit de accidentări serioase. Mijlocașul a bifat 34 de meciuri pentru FCSB, fiind mai mereu disponibil pentru Nicolae Dică. Prima accidentare pentru Pinti a venit pe 17 decembrie 2017, în ultima etapă disputată în acel an calendaristic, iar în pauza competițională care a urmat, mijlocașul a putut fi recuperat.

  • 2017 – 2018: 2 accidentări ușoare, a bifat 34 de meciuri

În a doua parte a sezonului, FCSB s-a putut baza pe experimentatul mijlocaș în majoritatea partidelor, iar a doua accidentare serioasă a venit în penultima etapă a play-off-ului, iar Pintilii a ratat meciul din ultima rundă.

Dezastru în 2018 – 2019

Mihai Pintilii a fost recuperat după accidentarea suferită în finalul stagiunii 2017 – 2018 și începea noul sezon în primul 11 alcătuit de Nicolae Dică. Odihnit în meciurile de campionat, liderul din teren a jucat în toate cele 6 meciuri din preliminariile Europa League. Însă, după un început promițător a urmat dezastrul.

  • 2018 – 2019: 24 de meciuri ratate din cauza accidentărilor

Mijlocașul defensiv s-a accidentat la începutul lunii septembrie și a stat pe bară nu mai puțin de cinci luni. După pauza competițională din iarnă, Pintilii a revenit în lot, și a fost aruncat în luptă de noul tehnician Mihai Teja la meciul cu FC Hermannstadt, din etapa a doua a anului 2019. După doar 3 meciuri, Pintilii era înlocuit în minutul 41 al duelului de la Voluntari. Totuși, accidentarea nu a fost atât de serioasă precum a părut și la sfârșitul lunii martie, mijlocașul prelua banderola și apărea în fața apărării roș-albastre la duelul cu Universitatea Craiova, din etapa a treia a play-off-ului. Căpitanul a rezistat 70 de minute pe teren, iar la următoarea partidă apărea în primul 11, semn că problemele medicale au trecut.

Lucrurile nu au stat deloc așa, pentru că în minutul 18 al meciului cu Sepsi, Pintilii făcea semne către banca tehnică că nu mai poate continua partida. Problemele au fost grave și mijlocașul defensiv a ratat tot restul sezonului. În total, în sezonul 2018 – 2019 a ratat 24 de partide din cauza accidentărilor.

Mihai Pintilii a ratat peste 50 de meciuri în ultimii 3 ani și jumătate din cauza accidentărilor. Sursă Foto: Sportpictures
Mihai Pintilii a ratat peste 50 de meciuri în ultimii 3 ani și jumătate din cauza accidentărilor. Sursă Foto: Sportpictures

A început următorul sezon cum l-a terminat pe cel precedent

Pintilii a început stagiunea curentă exact în maniera în care a încheiat-o pe cea precedentă. Mijlocașul nu a putut fi folosit de staff-ul tehnic în primele 10 meciuri ale sezonului, iar prima apariție în roș-albastru a fost pe 18 august, când a jucat în a doua repriză a jocului cu Poli Iași.

  • 2019 – 2020: 14 meciuri ratate din cauza accidentărilor

Totuși, la doar o lună, în derby-ul cu CFR Cluj din etapa a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1, Pintilii s-a întins pe gazon în minutul 40 și, așa cum FANATIK a anunțat, va fi indisponibil o lună, ratând astfel meciurile cu Metaloglobus, din Cupa României, și cele cu Academica Clinceni, Dinamo și Chindia din campionat. Astfel, căpitanul va absenta deja la 14 meciuri ale FCSB-ului, în doar 4 luni de la startul sezonului.

  • 34 de ani are Mihai Pintilii
  • 55 de meciuri a ratat mijlocașul din cauza accidenărilor în ultimii 3 ani și jumătate