Producția care îl are în rol principal pe actorul Adrian Nartea ajunge la final odată cu filmările sezonul 4. Reprezentanții postului de televiziune au transmis că serialul va fi difuzat pe micile ecrane din toamna anului 2021.
„La final totul se plătește”, este sloganul care anunță încheierea filmului de la Pro TV, prima zi de filmări din ultima parte având loc luni, pe 7 iunie.
Fanii s-au bucurat când au aflat că au început din nou filmările pentru Vlad, dar în același timp s-au întristat, asta pentru că producătorii pregătesc ultimul sezon și implicit, aflarea firului poveștii care duce la adevăr.
„În cel de-al patrulea sezon și ultimul, Vlad trebuie să dea cărțile pe față și să demaște adevărul, păstrând în minte faptul că la final, totul se plătește!
Cine îi va fi alături, cum vor reacționa cei care l-au cunoscut când vor afla că Adrian a fost acolo în toată această perioadă de timp și cum se va scrie ultimul capitol al poveștii lui?
Este un ultim sezon al extremelor, unde se vor împerechea dragostea și moartea, răzbunarea și iertarea, acțiunea și suspansul, luxul și neajunsul, personaje noi cu cele deja arhicunoscute”, spun cei de la Pro TV, scrie paginademedia.ro.
Eliza, începutul și sfârșitul serialului, va fi iertată sau va plăti pentru faptele sale? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor având în vedere că frumoasa actriță reprezintă motivul răzbunării lui Vlad.
Cel mai probabil vedetele de la Pro TV nu vor uita prea curând acțiunea producției, Adrian Nartea mărturisind că le va povesti și nepoților întâmplările care au stat la baza poveștii.
Ultimul sezon al serialului s-a terminat în luna noiembrie a anului 2020, în timp ce episodul final din partea anterioară s-a difuzat pe 8 noiembrie.
Vlad este una dintre producțiile foarte urmărite, atât în rândul tinerilor, cât și a celor în vârstă. Serialul a fost o perioadă lungă de timp lider de audiență, producția debutând pe micile ecrane în februarie 2019.
Cel de-al doilea sezon a fost realizat cu bani de la Guvern, după ce Pro TV a solicitat o sumă de 5,4 milioane de lei. Postul din Pache Protopopescu a primit numai 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro).